IÓNIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj.m. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a IÓNIC2, -Ă, ionici, -ce, adj. Care aparține ionilor, care se referă la ioni. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
IÓNIC2, -Ă adj. care se referă la ioni. (< fr. ionique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
IÓNIC1, -Ă I. adj. 1. ordin ~ = ordin arhitectonic cu coloane zvelte și capitelul cu două volute laterale. ◊ (despre elemente arhitectonice, clădiri) în stil ionic. 2. (muz.) mod ~ = mod melodic a cărui scară muzicală coincide cu aceea a modului major natural. II. s. m. picior de vers antic format din două silabe lungi și două scurte. ◊ (adj.) ritmul corespunzător. (< fr. ionique, lat. ionicus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
IÓNIC1, -Ă adj. Ordin ionic = ordin arhitectonic cu coloane zvelte, având capitelul împodobit cu volute, iar friza continuată și decorată cu basoreliefuri. [Pron. i-o-. / cf. lat. ionicus, fr. ionique].
Sursa: Dicționar de neologisme
IÓNIC2, -Ă adj. Care se referă la ioni. [< fr. ionique].
Sursa: Dicționar de neologisme
IÓNIC s.n. Picior de vers antic alcătuit din două silabe lungi și două scurte. [< lat. ionicus].
Sursa: Dicționar de neologisme
*iónic, -ă adj. (lat. iónicus, vgr. ionikós). Din Ionia: dialectu ionic (unu din cele patru ale limbiĭ greceștĭ vechĭ). Filosofia [!] ionică, o școală filosofică grecească după care toate lucrurile se reduceaŭ la un principiŭ unic: apa p. Talete, infinitu p. Anaximandru, aeru p. Anaximene. Ordinu ionic, unu din cele cincĭ stilurĭ arhitectonice greceștĭ caracterizat maĭ ales printr´un capitel ornat de doŭă volute laterale: coloană ionică, capitel ionic. Marea Ionică, între Italia de sud și Grecia. Insulele Ionice, niște insule în marea Ionică. Adv. În dialectu ionic: a scrie ionic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!iónic1 (arhit., lit., fiz.) (i-o-) adj. m., pl. iónici; f. iónică, pl. ióniceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită iónic2 (stil) (i-o-) s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ionic a. V. Nume proprii.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Ionic a. Marea Ionică, partea Mediteranei între Italia de S. și Grecia: Insulele Ionice, grup de insule în Marea Ionică: ordin ionic, unul din cele cinci ordine de arhitectură greacă caracterizat printr’un capitel ornat de două spirale laterale.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IÓNIC2, -Ă, ionici, -ce, adj. Care aparține ionilor, care se referă la ioni. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)