IOBÁG, iobagi, s. m. Țăran dependent de stăpânul feudal, obligat să facă acestuia prestații în muncă, în natură sau în bani și legat de pământ (fără drept de strămutare); șerb, rumân, vecin. – Din magh. jobbágy.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a iobág (iobági), s. m. – Serv, persoană care, după dreptul din trecut, nu se bucura de libertate personală nici de dreptul de proprietate, și care trăia ca muncitor agricol pe pămînturile marilor moșieri. Această situație juridică s-a perpetuat în Ungaria și Transilvania, din 1514 la 1848. – Var. (înv.) iobagiu. Mag. jobbagy (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sing. actual reconstituit pe baza pl. iobagi (Byck-Graur, BL, I, 24). Der. din lat. homagium (Laurian) nu este posibilă. – Der. iobăgie, s. f. (șerbie); iobăgiță, s. f. (soție sau fiică de iobag); iobăgime, s. f. (mulțime de iobagi); iobăgesc, adj. (servil); iobăgi, vb. (a trăi ca iobag).Sursa: Dicționarul etimologic român
ĭobág și ĭobágĭ m. (ung. jobbágy, serv. Forma iobag e posterioară). Român. serv (șerb) în Austro-Ungaria, cum aŭ existat pînă la 1784. V. rumân și vecin. – La Milescu obagĭ, la Bălc. hobagĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
iobág s. m., pl. iobágiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită iobag m. șerb (în Ardeal): iobagul și a lui lanțuri de aramă EM. [Ung. JÓBBÁGY (din JOB, răsboiu, și BÁG, căpetenie), desemna odinioară pe magnații sau baronii ArdealulUi și, in urma decăderii lor, pe șerbii din aceeaș țară].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IOBÁG, iobagi, s. m. Țăran dependent de stăpânul feudal; șerb, rumân, vecin. – Din magh. jobbágy.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)