ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esențială, profundă, a unui lucru, a unei probleme etc.; lăuntric. ♦ Fig. Strâns, apropiat. Contactul intim dintre două limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsă, prin relații foarte apropiate. ♦ (Despre relațiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial. 3. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [Acc. și; intím] – Din fr. intime, lat. intimus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ÍNTIM / INTÍM, -Ă adj. 1. care constituie esența unui lucru; lăuntric. ◊ (fig.) strâns, apropiat. 2. (despre sentimente) puternic, profund. 3. (despre oameni; și s. m.) legat printr-o afecțiune puternică, profundă. ◊ familiar, prietenos, cordial. ◊ referitor la sentimentele de dragoste, erotic; sexual. 4. referitor la viața particulară sau familiară a cuiva. ◊ care are loc într-un cadru restrâns. (< fr. intime, lat. intimus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ÍNTIM, -Ă adj. 1. Esențial, profund (într-un lucru, într-o problemă etc.); lăuntric. ♦ (Fig.) Strâns, apropiat. 2. (Despre unele sentimente) Puternic, tare profund. 3. Legat prin prietenie puternică, prin sentimente puternice. // s.m. Prieten bun, de aproape; confident. 4. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. [< fr. intime, cf. lat. intimus].
Sursa: Dicționar de neologisme
*íntim, -ă adj. (lat. intimus, superlativu luĭ intra. V. interior). Cel maĭ din ăuntru [!], care face esența unuĭ lucru: natura intimă a uneĭ ființe. Din fundu sufletuluĭ, adînc: convingere intimă. Care se petrece în familie saŭ între amicĭ, familiar [!]: conversațiune intimă. Familiar, de aproape: amic intim. Secretar intim, care are toată încrederea șefuluĭ luĭ. Adv. În mod intim: ĭ-am văzut vorbind intim. – Fals intím (după fr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
íntim/intím adj. m., pl. íntimi/intími; f. íntimă/intímă, pl. íntime/intímeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită intim a. 1. care e cel mai dinăuntru, cel mai esențial: natura intimă a unui lucru; 2. care e în fundul sufletului: convingere intimă; 3. care se petrece în interiorul unei case, al unei familii: conversațiune intimă; 4. pentru care avem o vie afecțiune: amic intim.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esențială, profundă, a unui lucru, a unei probleme etc.; lăuntric. ♦ Fig. Strâns, apropiat. Contactul intim dintre două limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsă, prin relații foarte apropiate. ♦ (Despre relațiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial. 3. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [Acc. și: intím] – Din fr. intime, lat. intimus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)