INSTRUMENTÁL, -Ă, instrumentali, -e, adj. 1. Făcut, executat cu ajutorul instrumentelor. 2. (Gram.; în sintagma) Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată mijlocul prin care se realizează o acțiune. – Din fr. instrumental.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a INSTRUMENTÁL, -Ă I. adj. 1. (despre muzică) executat cu ajutorul instrumentelor. 2. complement circumstanțial ~ = complement care arată mijlocul prin care se îndeplinește o acțiune; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care îndeplinește în frază rol de complement circumstanțial instrumental. ◊ (psih.; despre condiționări, obiecte, acte psihice) care servește drept mijloc pentru dezvoltarea unei acțiuni sau obținerea unui efect. II. s. n. caz al flexiunii nominale în indo-europeană (transmis și în limba rusă) care arată instrumentul cu ajutorul căruia se realizează acțiunea verbului. (< fr. instrumental)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
INSTRUMENTÁL, -Ă adj. 1. (Muz.) Făcut, executat cu ajutorul instrumentelor. 2. Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată prin ce mijloc se îndeplinește o acțiune. [Cf. fr. instrumental].
Sursa: Dicționar de neologisme
*instrumentál, -ă adj. Care servește ca instrument: ablativu instrumental (saŭ al instrumentuluĭ). Executat pin [!] instrumente: muzică instrumentală (saŭ de instrumente). S. n., pl. e saŭ și urĭ. În unele limbĭ, ca sanscrita, greceasca veche, slava veche, latina arhaică, un caz care arăta instrumentu (mijlocu întrebuințat).
Sursa: Dicționaru limbii românești
instrumentál1 adj. m., pl. instrumentáli, f. instrumentálă, pl. instrumentáleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *instrumentál2 s. n., pl. instrumentáleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită instrumental a. 1. care servă de instrument: cauză instrumentală; 2. care se execută cu instrumente: muzica instrumentală.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
INSTRUMENTÁL, -Ă, instrumentali, -e, adj. 1. Care se execută cu ajutorul instrumentelor. 2. (Gram.; în sintagma; și substantivat, n.) Complement circumstanțial instrumental = complement circumstanțial care arată mijlocul prin care se realizează o acțiune. – Din fr. instrumental.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)