Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele inspector:

INSPÉCTOR, -OÁRE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze, să controleze activitatea unei persoane, unei instituții etc. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


INSPÉCTOR, -OÁRE s. m. f. cel care este împuternicit să inspecteze o instituție, o activitate. (< fr. inspecteur, lat. inspector)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

INSPÉCTOR, -OÁRE s.m. și f. Persoană care are sarcina de a controla, de a inspecta o instituție, o activitate. [Cf. fr. inspecteur, lat. inspector].
Sursa: Dicționar de neologisme

inspector, inspectori s. m. (intl.) 1. hoț care umblă prin cartiere pentru a găsi locurile preferate unor viitoare spargeri. 2. complice care vinde ponturi hoților.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

*inspéctor și (rar) -ór, -oáre s. (lat. inspéctor, -óris, care corespunde cu vgr. episkopos). Care inspectează. (E un titlu dat maĭ multor funcționarĭ care inspectează școalele secundare saŭ superioare, armata, diferite serviciĭ publice ș. a.). V. revizor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

inspéctor s. m., pl. inspéctori
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

inspector m. cel ce inspectează și face raporturi autorității superioare.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

INSPÉCTOR, -OÁRE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)