INDULGÉNȚĂ, (2) indulgențe, s. f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Iertare totală sau parțială a păcatelor pe care Biserica catolică o acordă credincioșilor ei în schimbul unei sume de bani; (concr.) document ce conține textul rugăciunilor care trebuie spuse pentru a obține această iertare. – Din fr. indulgence, lat. indulgentia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a INDULGÉNȚĂ s. f. 1. atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință. 2. document dat de papă pentru iertarea păcatelor credincioșilor în schimbul unei sume de bani. (< fr. indulgence, lat. indulgentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
INDULGÉNȚĂ s.f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Document dat de papă pentru iertarea păcatelor credincioșilor în schimbul unei sume de bani. [Cf. fr. indulgence, lat. indulgentia].
Sursa: Dicționar de neologisme
*indulgénță f., pl. e (lat. indulgentia). Bunătate și facilitate de a ĭerta greșelile altora saŭ de a permite cuĭva ceva. Ĭertare de păcate acordată une-orĭ de biserica catolică.
Sursa: Dicționaru limbii românești
INDULGÉNȚĂ (‹ fr., lat.) 1. Atitudine îngăduitoare față de greșelile cuiva; toleranță, îngăduință. 2. (În dreptul roman) Grațiere acordată cu prilejul unei solemnități. 3. (REL.) Act de iertare a păcatelor acordat credincioșilor catolici, inițial în schimbul penitenței publice sau al unor opere de binefacere, iar, ulterior, în schimbul unei sume de bani. I. aveau un caracter temporar și puteau fi totale (iertarea tuturor păcatelor), care erau acordate de Papă, și parțiale (iertarea anumitor păcate), ce puteau fi date și de înalți ierarhi ai Bisericii. În sec. 16, în timpul papei Leon X, comerțul cu i. a proliferat abuziv, ceea ce a constituit unul dintre principalele motive folosite de Luther, care le-a atacat cu violență, în inițierea Reformei. Conciliul de la Trento (1562) a interzis practica vânzării i., iar în 1967 papa Paul VI a revăzut modul de acordare și de aplicare a lor.Sursa: Dicționar enciclopedic indulgénță s. f., g.-d. art. indulgénței; (acte) pl. indulgénțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită indulgență f. 1. ușurință de a scuza, de a ierta greșeli; 2. iertare pentru păcate, de pedepse temporale, ce acordă uneori Biserica catolică.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
INDULGÉNȚĂ, (2) indulgențe, s. f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Iertare totală sau parțială a păcatelor pe care Biserica catolică o acordă credincioșilor ei în schimbul unei sume de bani; (concr.) document ce conține textul rugăciunilor care trebuie spuse pentru a obține această iertare. – Din fr. indulgence, lat. indulgentia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
indulgenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul indulgent
indulgentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul indulgent