INCONȘTIÉNT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. Activitate psihică a omului de care el nu-și dă seama, totalitate a fenomenelor psihice care scapă conștiinței. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a INCONȘTIÉNT, -Ă I. adj. (și s. m. f.) 1. care nu este conștient, care și-a pierdut cunoștința. 2. lipsit de conștiință; care nu are o atitudine conștientă în fața realității. ◊ făcut fără participarea conștientă a voinței; involuntar. II. s. n. activitate psihică a omului nesupusă controlului conștiinței. (< fr. inconscient)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
INCONȘTIÉNT, -Ă adj. (adesea s.) 1. Care nu este conștient, care și-a pierdut cunoștința. 2. Lipsit de conștiință; care nu are o atitudine conștientă în fața realității. ♦ (Despre acțiuni) Făcut fără participarea conștientă a voinței; involuntar. // s.n. Activitate psihică a omului nesupusă controlului conștiinței. [Pron. -ști-ent. / cf. fr. inconscient].
Sursa: Dicționar de neologisme
*inconștiént, -énță, V. inconscient, -énță.
Sursa: Dicționaru limbii românești
inconștiént1 (-ști-ent) adj. m., pl. inconștiénți; f. inconștiéntă, pl. inconștiénteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită inconștiént2 (-ști-ent) s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită