Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele impune:

IMPÚNE, impún, vb. III. 1. Tranz. A face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate și urmate; a face necesară îndeplinirea unei acțiuni; a constrânge pe cineva să accepte, să facă ceva; a obliga. 2. Intranz. A insufla cuiva respect, stimă. ♦ Tranz. A face ca cineva să devină respectat, stimat sau temut. ♦ Refl. A căpăta prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui. 3. Tranz. A supune pe cineva unui impozit. – Din lat. imponere (refăcut după pune; cu sensuri după fr. imposer).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


IMPÚNE vb. I. tr. 1. a face pe cineva să accepte ceva. ◊ a constrânge (pe cineva) la ceva. 2. a supune unui impozit. II. intr. a inspira respect, teamă. III. refl. a căpăta prestigiu, a se afirma. (< lat. imponere, după fr. imposer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

IMPÚNE vb. III. 1. tr. A face pe cineva să accepte ceva (o sarcină, o obligație etc.). ♦ A sili pe cineva la ceva. 2. intr. A inspira respect, stimă. ♦ refl. A se afirma. 3. tr. A constrânge (pe cineva) să accepte ceva. 4. tr. A supune unui impozit. [P.i. impún, perf.s. -pusei, part. -pus, conj. -pună. / cf. fr. imposer, lat. imponere, după pune].
Sursa: Dicționar de neologisme

impúne (impún, impús), vb. – A constrînge, a obliga. Lat. imponere (sec. XIX), pe baza lui pune.Der. impunător, adj. (impozant), cu suf.tor; impozant, adj., din fr. imposant; impoza, vb. (înv., a impune), din fr. imposer; impozabil, adj., din fr. imposable; impozit, s. n., din lat. impositum (sec. XIX), cu fonetismul cuvintelor care provin de aici.
Sursa: Dicționarul etimologic român

impúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. impún; conj. prez. 3 să impúnă; ger. impunấnd
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

impune v. 1. a pune pe: a impune mâinile spre a binecuvânta; 2. a obliga la: a impune sarcini, dări; 3. a insufla respect, a comanda: a impune tăcere; 4. a constrânge pe cineva de a fi primit: știe să se impună.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

IMPÚNE, impun, vb. III. 1. Tranz. A face ca o idee, o măsură, o directivă etc. să fie acceptate și urmate; a face necesară îndeplinirea unei acțiuni; a constrânge pe cineva să accepte, să facă ceva; a obliga. 2. Intranz. A insufla cuiva respect, stimă, teamă etc. ♦ Tranz. A face ca cineva să devină respectat, stimat sau temut. ♦ Refl. A căpăta prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui. 3. Tranz. A supune pe cineva la plata unui impozit. [Perf. s. impusei, part. impus] – Din lat. imponere (refăcut după pune; cu sensuri după fr. imposer).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)