IMPRUDÉNȚĂ, imprudențe, s. f. Lipsă de prudență; nesocotință; neprevedere. ♦ Faptă, vorbă etc. nesocotită, riscantă. – Din fr. imprudence, lat. imprudentia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a IMPRUDÉNȚĂ s. f. 1. lipsă de prudență. 2. faptă, vorbă etc. nesocotită. (< fr. imprudence, lat. imprudentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
IMPRUDÉNȚĂ s.f. 1. Lipsă de prudență; neprevedere, nesocotință. 2. Faptă, vorbă etc. nesocotită, riscantă. [Cf. it. imprudenza, lat. imprudentia].
Sursa: Dicționar de neologisme
*imprudénță f., pl. e (lat. imprudentia). Lipsă de prudență, neprevedere, nechibzuință. Acțiune imprudentă: a face imprudențe.
Sursa: Dicționaru limbii românești
imprudénță s. f., g.-d. art. imprudénței; (fapte) pl. imprudénțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită imprudență f. 1. lipsă de prudență; 2. faptă imprudentă, nesocotință.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IMPRUDÉNȚĂ, imprudențe, s. f. Lipsă de prudență; nesocotință; neprevedere. ♦ Faptă, vorbă etc. nesocotită, riscantă. – Din fr. imprudence, lat. imprudentia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
imprudenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul imprudent
imprudentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul imprudent