IMPROMPTÚ, impromptuuri, s. n. Compoziție muzicală instrumentală cu caracter de improvizație și de obicei lirică, agitată. [Pr.: empromtü] – Din fr. impromptü.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a IMPROMPTU EMPROMTü/ s. n. 1. (muz.) piesă instrumentală cu caracter improvizatoric (pentru pian), în formă de lied. 2. improvizație poetică. (< fr. impromptu)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
IMPROMPTÚ s.n. Piesă instrumentală, de proporții reduse, cu caracter de improvizație, scrisă de obicei pentru pian sau un alt instrument cu acompaniament de pian. ♦ (Rar) Improvizație poetică. [Pron. empromptü. / < fr. impromptu, cf. lat. in promptu – la repezeală, pe negândite].
Sursa: Dicționar de neologisme
*imprómptu n. (fr. impromptu, d. lat. in promptu, la îndemînă, în evidență. V. prompt). Mică piesă literară saŭ muzicală improvizată.
Sursa: Dicționaru limbii românești
impromptu (fr.) [pron. ˜epr˜otǘ] (-promp-tu) s. n., art. impromptu-ul; pl. impromptu-uriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită IMPROMPTU, impromptu-uri, s. n. Compoziție muzicală instrumentală (pentru pian) cu caracter de improvizație și de obicei lirică. [Pr.: empromtü] – Din fr. impromptu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)