IMORALÍSM s. n. Teorie care contestă valoarea normelor și judecăților morale dintr-o epocă dată, negând prin aceasta morala însăși. – Din fr. immoralisme.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a IMORALÍSM s. n. 1. doctrină care preconizează încălcarea principiilor și a normelor morale. 2. dispreț față de tot ceea ce este considerat moral. (< fr. immoralisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
IMORALÍSM s.n. Concepție (susținută mai ales de Nietzsche și Gide) care preconizează încălcarea și negarea normelor și a principiilor morale. ♦ Atitudine opusă față de tot ceea ce în mod obișnuit este considerat moral. [< fr. immoralisme].
Sursa: Dicționar de neologisme
IMORALÍSM (‹ fr.) s. n. (FILOZ.) Teorie a lui Nietzsche, potrivit căreia morala ar trebui înlocuită printr-o scară de valori diferită de cea curentă, instaurând uneori chiar valori răsturnate, pe dos, față de cele acceptate în mod obișnuit. Nietzsche însuși a folosit inițial termenul de i., în 1888, când intenționa să dea celei de-a treia părți din lucrarea „Voința de putere” titlul: „Imoralistul. Critica celei mai nefaste specii de ignoranți: Morala”.Sursa: Dicționar enciclopedic imoralísm s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită IMORALÍSM s. n. Teorie care contestă valoarea normelor și judecăților morale. – Din fr. immoralisme.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)