Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele imn:

IMN, imnuri, s. n. Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ Spec. Cântec religios de preamărire a divinității. ♦ Spec. Cântec solemn apărut o dată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


IMN s. n. 1. (în Grecia antică) poezie, cântec solemn în care erau preamăriți zeii sau eroii legendari. ◊ specie a liricii cetățenești în care e celebrat un erou, un eveniment deosebit etc. ◊ cântec solemn care reprezintă simbolul unității de stat sau de clasă. 2. cântec de laudă festiv sau ocazional; (p. ext.) cântec religios de slăvire a divinității. (< fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

IMN s.n. Cântec de laudă festiv sau ocazional. ♦ Poezie lirică în care este preamărit un erou, un eveniment etc. ♦ Cântec solemn care reprezintă simbolul unității de stat sau de clasă. [Pl. -nuri, -ne. / cf. fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos].
Sursa: Dicționar de neologisme

imn (ímnuri), s. n. – Poezie sau cîntec solemn de preamărire. Fr. hymne.Der. imnător, adj. (care proslăvește), invenție personală a lui Alecsandri; imnar, s. n. (culegere de imnuri).
Sursa: Dicționarul etimologic român

*imn n., pl. urĭ și e (vgr. ῾ýmnos). Cîntec în onoarea unuĭ zeŭ saŭ unuĭ eroŭ: un imn luĭ Apóline, imnu luĭ Garibaldi. Cîntec de laudă în biserica creștinească.
Sursa: Dicționaru limbii românești

imn s. n., pl. ímnuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

imn n. 1. cântec în onoarea divinității sau a eroilor; 2. odă sacră sau cântare bisericească: imn de laudă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

IMN, imnuri, s. n. Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ Spec. Cântec religios de preamărire a divinității. ♦ Spec. Cântec solemn apărut odată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale sau de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

IMN, imnuri, s. n. Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ Spec. Cântec religios de preamărire a divinității. ♦ Spec. Cântec solemn apărut o dată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

IMN s. n. 1. (în Grecia antică) poezie, cântec solemn în care erau preamăriți zeii sau eroii legendari. ◊ specie a liricii cetățenești în care e celebrat un erou, un eveniment deosebit etc. ◊ cântec solemn care reprezintă simbolul unității de stat sau de clasă. 2. cântec de laudă festiv sau ocazional; (p. ext.) cântec religios de slăvire a divinității. (< fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

IMN s.n. Cântec de laudă festiv sau ocazional. ♦ Poezie lirică în care este preamărit un erou, un eveniment etc. ♦ Cântec solemn care reprezintă simbolul unității de stat sau de clasă. [Pl. -nuri, -ne. / cf. fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos].
Sursa: Dicționar de neologisme

imn (ímnuri), s. n. – Poezie sau cîntec solemn de preamărire. Fr. hymne.Der. imnător, adj. (care proslăvește), invenție personală a lui Alecsandri; imnar, s. n. (culegere de imnuri).
Sursa: Dicționarul etimologic român

*imn n., pl. urĭ și e (vgr. ῾ýmnos). Cîntec în onoarea unuĭ zeŭ saŭ unuĭ eroŭ: un imn luĭ Apóline, imnu luĭ Garibaldi. Cîntec de laudă în biserica creștinească.
Sursa: Dicționaru limbii românești

imn s. n., pl. ímnuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

imn n. 1. cântec în onoarea divinității sau a eroilor; 2. odă sacră sau cântare bisericească: imn de laudă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

IMN, imnuri, s. n. Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ Spec. Cântec religios de preamărire a divinității. ♦ Spec. Cântec solemn apărut odată cu formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale sau de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)