IERTĂCIÚNE, iertăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Iertare. ◊ Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. – Ierta + suf. -ăciune.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ĭertăcĭúne f. (lat. libertátio, -ónis). Acțiunea de a ĭerta.
Sursa: Dicționaru limbii românești
iertăciúne (pop.) s. f., g.-d. art. iertăciúnii; pl. iertăciúniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită iertăciune f. rezultatul iertării: 1. scuză; 2. permisiune.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IERTĂCIÚNE, iertăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Iertare. ◊ Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. – Ierta + suf. -ăciune.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)