Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele iele:

IÉLE s. f. pl. (Mai ales art.) Ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste; frumoasele, mândrele, dânsele, șoimanele, vântoasele, drăgaicele. – Din ele (pl. f. al lui el).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


iéle s. f. pl. – Ființe imaginare cu puteri nefaste; frumoasele, dînsele, drăgaicele. – Var. ele. Este pl. al pron. pers. ea (DAR; Bogrea, Dacor., IV, 822; Candrea), eufemism care coincide cu dînsele „lemuri”, și cu iel, s. m. (dracul), în loc de el. Totuși, Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 176, credea că numele este dacic; după Diculescu 186, din germ. Elle. Înainte, Cihac, II, 508, se gîndea la mag. lél „spirit” și Lokotsch 950 la tc. jel „vînt”, cf. vîntoasele. Din rom. provine probabil țig. sp. ilo „spirit” (Besses 89).
Sursa: Dicționarul etimologic român

iele s. f. pl. (înv.) femei de moravuri ușoare, prostituate.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

ĭéle f. pl. d. pron. ĭel, ĭa. Niște zîne despre care poporu crede că-țĭ provoacă paralizie, reŭmatizm ș. a. Luat, apucat de ĭele, paralizat. – Le maĭ zice și dînsele, frumoasele, șoimanele, vîntoasele. V. întîlnitură.
Sursa: Dicționaru limbii românești

iéle s. f. pl., art. iélele, g.-d. art. iélelor
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

IÉLE s. f. pl. (Mai ales art.) Ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste; frumoasele, mândrele, dânsele, șoimanele, vântoasele, drăgaicele. – Din ele (pl. f. al lui el).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)