Am găsit 38 de definiții pentru cuvantul/cuvintele ie:

ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


-ÍE/-IÚNE s. f. „stare”, „calitate”. (< fr. -ion)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

íe adv. (reg.) da, așa e!.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

adv. – Da. Germ. ja. În Trans. După Pușcariu, Lr., 280, în loc de e(ste), cf. fi.
Sursa: Dicționarul etimologic român

i-e pr. + vb. (i-e frig)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) íe f. (lat. linea [vestis], haĭnă de in, d. lineus, de in; fr. linge, sp. liña. V. in, linie. Cp. cu vîlnic). Vest. Cămașă femeĭască țărănească ornată cu cusuturĭ [!] de arnicĭ de orĭ-ce coloare și cu fluturĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) íe f. (lat. îlia n. pl., pîntece, coaste. V. iliac). Vechĭ. Partea de jos a pînteceluĭ, vintre. V. stinghie 2 și deșert.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ie- și ĭerárh m. (vgr. ῾ierárhes [= arhiereús], d. iereús, preut [!], și árho, domnesc). Șef al preuților și călugărilor, arhiereŭ. Sfințiĭ Treĭ Ierarhĭ (adică Vasile cel Mare, Grigore Cuvîntătoru de Dumnezeŭ și Ion Gură-de-aur), o sărbătoare ortodoxă la 30 ianuariŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ie- și ĭerárhic, -ă adj. (vgr. ῾ierarhikós). Care ține de ierarhie: ordine, cale ierarhică. Adv. În mod ierarhic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ie- și ĭerarhíe f. (vgr. ῾ierarhia). Calitatea, demnitatea de ierarh. Ordinea și subordonarea celor noŭă cete de îngerĭ. Gradațiunea funcțiunilor bisericeștĭ, militare saŭ civile.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ie- și ĭerátic, -ă adj. (vgr. ῾ieratikós, d. ῾ierós, sacru). Relativ la preuțĭ [!], la cele sacre. Scrierea ieratică, un fel de scriere cursivă scoasă din cea ieroglifică și întrebuințată la Egiptenĭ numaĭ de preuțĭ, din care cauză s´a și numit așa.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*ie- și ĭeremiádă f., pl. e. Lamentațiunea luĭ Ĭeremia, unu din ceĭ patru marĭ profețĭ, care a prezis ruina Ĭerusalimuluĭ și captivitatea Babilonuluĭ și a deplorat nenorocirile patriiĭ luĭ. Fig. Plîngere frecŭentă [!] și importună [!]: a-țĭ perde [!] timpu în inútile ieremiade.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ie- și ĭerodiácon m. (ngr. ierodiákonos). Călugăr care are rangu de diacon.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*ie- și ĭerofánt m. (vgr. ῾ierophántes, d. ῾ierós, sacru, și phaino, arăt). Marele preut [!] care explica misterele la Eleuzina (Grecia). La Roma, marele pontifice.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*ie- și ĭeroglífă f., pl. e (d. ieroglific). Semn din scrierea vechilor Egiptenĭ. Fig. Scris greŭ de citit orĭ care nu se poate citi. Lucru încurcat, obscur. – Scrierea vechilor Egiptenĭ consista din figurĭ săpate și sculptate în temple și pe monumentele publice. Aceste semne reprezentaŭ maĭ întîĭ chear [!] obĭectu, apoĭ numaĭ un sunet, în cît [!] această scriere e și simbolică, și fonetică. Ieroglifele, după ce aŭ rămas multe secule [!] o enigmă, aŭ fost descifrate în fine de Francezu Champollion († 1832).
Sursa: Dicționaru limbii românești

ie- și ĭeroglífic, -ă adj. (vgr. ῾ieroglyphikós, d. ῾ierós, sacru, și glýpho, sculptez, gravez. V. gliptică). De ieroglife, al ieroglifelor: caractere, semne ieroglifice. Fig. Încurcat, greŭ de descifrat: scris ieroglific. Adv. A scrie ieroglific.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ie- și ĭeromonáh m. (ngr. ῾ieromónahos, d. ῾ierós, sfînt, și mónahos, monah). Călugăr care are rangu de preut [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești

íe (bluză) s. f., art. ía, g.-d. art. íei; pl. ii, art. íile (i-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. (Înv. și pop.) Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

-ÍE/-IÚNE s. f. „stare”, „calitate”. (< fr. -ion)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

íe adv. (reg.) da, așa e!.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

adv. – Da. Germ. ja. În Trans. După Pușcariu, Lr., 280, în loc de e(ste), cf. fi.
Sursa: Dicționarul etimologic român

i-e pr. + vb. (i-e frig)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) íe f. (lat. linea [vestis], haĭnă de in, d. lineus, de in; fr. linge, sp. liña. V. in, linie. Cp. cu vîlnic). Vest. Cămașă femeĭască țărănească ornată cu cusuturĭ [!] de arnicĭ de orĭ-ce coloare și cu fluturĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) íe f. (lat. îlia n. pl., pîntece, coaste. V. iliac). Vechĭ. Partea de jos a pînteceluĭ, vintre. V. stinghie 2 și deșert.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ie- și ĭerárh m. (vgr. ῾ierárhes [= arhiereús], d. iereús, preut [!], și árho, domnesc). Șef al preuților și călugărilor, arhiereŭ. Sfințiĭ Treĭ Ierarhĭ (adică Vasile cel Mare, Grigore Cuvîntătoru de Dumnezeŭ și Ion Gură-de-aur), o sărbătoare ortodoxă la 30 ianuariŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ie- și ĭerárhic, -ă adj. (vgr. ῾ierarhikós). Care ține de ierarhie: ordine, cale ierarhică. Adv. În mod ierarhic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ie- și ĭerarhíe f. (vgr. ῾ierarhia). Calitatea, demnitatea de ierarh. Ordinea și subordonarea celor noŭă cete de îngerĭ. Gradațiunea funcțiunilor bisericeștĭ, militare saŭ civile.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ie- și ĭerátic, -ă adj. (vgr. ῾ieratikós, d. ῾ierós, sacru). Relativ la preuțĭ [!], la cele sacre. Scrierea ieratică, un fel de scriere cursivă scoasă din cea ieroglifică și întrebuințată la Egiptenĭ numaĭ de preuțĭ, din care cauză s´a și numit așa.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*ie- și ĭeremiádă f., pl. e. Lamentațiunea luĭ Ĭeremia, unu din ceĭ patru marĭ profețĭ, care a prezis ruina Ĭerusalimuluĭ și captivitatea Babilonuluĭ și a deplorat nenorocirile patriiĭ luĭ. Fig. Plîngere frecŭentă [!] și importună [!]: a-țĭ perde [!] timpu în inútile ieremiade.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ie- și ĭerodiácon m. (ngr. ierodiákonos). Călugăr care are rangu de diacon.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*ie- și ĭerofánt m. (vgr. ῾ierophántes, d. ῾ierós, sacru, și phaino, arăt). Marele preut [!] care explica misterele la Eleuzina (Grecia). La Roma, marele pontifice.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*ie- și ĭeroglífă f., pl. e (d. ieroglific). Semn din scrierea vechilor Egiptenĭ. Fig. Scris greŭ de citit orĭ care nu se poate citi. Lucru încurcat, obscur. – Scrierea vechilor Egiptenĭ consista din figurĭ săpate și sculptate în temple și pe monumentele publice. Aceste semne reprezentaŭ maĭ întîĭ chear [!] obĭectu, apoĭ numaĭ un sunet, în cît [!] această scriere e și simbolică, și fonetică. Ieroglifele, după ce aŭ rămas multe secule [!] o enigmă, aŭ fost descifrate în fine de Francezu Champollion († 1832).
Sursa: Dicționaru limbii românești

ie- și ĭeroglífic, -ă adj. (vgr. ῾ieroglyphikós, d. ῾ierós, sacru, și glýpho, sculptez, gravez. V. gliptică). De ieroglife, al ieroglifelor: caractere, semne ieroglifice. Fig. Încurcat, greŭ de descifrat: scris ieroglific. Adv. A scrie ieroglific.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ie- și ĭeromonáh m. (ngr. ῾ieromónahos, d. ῾ierós, sfînt, și mónahos, monah). Călugăr care are rangu de preut [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești

íe (bluză) s. f., art. ía, g.-d. art. íei; pl. ii, art. íile (i-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. (Înv. și pop.) Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)