Am găsit o definiție pentru cuvantul/cuvintele idas:

Idas, unul dintre fiii lui Aphareus. Împreună cu fratele său, Lynceus, Idas a participat la expediția argonauților și la vînătoarea mistrețului din Calydon. S-a căsătorit cu Marpessa, fiica lui Evenus. Îndrăgostit și el de Marpessa, Apollo i-a răpit-o, dar Idas s-a luat după fugari și și-a luat înapoi soția. Un alt episod legat de numele lui Idas este cel al luptei dintre Idas și Lynceus pe de o parte și verii lor, Castor și Pollux, pe de altă parte. Dioscurii le-au furat pe Hilaira și Phoebe, cu care urmau să se căsătorească fiii lui Aphareus. Idas și Lynceus au pornit pe urmele lor. În încăierarea care are loc cu acest prilej, Castor e ucis de către Lynceus, iar acesta din urmă e omorît, la rîndul lui, de către Pollux. În momentul în care Idas e pe punctul de a-l ucide pe Pollux intervine însă Zeus: pentru a-și salva fiul, el îl ridică la ceruri, fulgerîndu-l în același timp pe Idas cu trăsnetul său.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman