IC, icuri, s. n. (Reg.) Pană de despicat lemne. – Din magh. ík (lit. ék).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a -ÍC, -Ă suf. 1. „referitor la...”, „propriu...”. 2. (chim.) „oxacid; sare metalică”. 3. „de forma”, „cu aspect”. (< fr. -ique, engl. -ic, germ. -isch, cf. lat. -icus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ic (ícuri), s. n. – Pană de despicat lemne. Mag. ik (Cihac, II, 508; Gáldi, Dict., 93). – Der. icui, vb. (a pune o pană, a înțepeni).Sursa: Dicționarul etimologic român ic n., pl. urĭ (ung. ik și ek). Trans. Pană (de despicat lemnu). V. ichĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ic, -uri, s.n. – 1. Pană de lemn cu vârful trecut prin foc, folosit de lădari la despicarea butucilor de lemn. 2. Pană din lemn de esență tare sau din fier utilizată de butinari pentru secționarea lemnului. 3. Lemnul lărgit la un capăt care se bagă în gârliciul pietrei alergătoare; limbă (la morile de apă): „Ciudă mn-i pe cel mai mic / Că să-ndeasă ca un ic” (Calendar 1980: 108). – Din magh. ik, germ. Zwickel.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
ic n. Tr. pană de despicat lemne. [Ung. IK].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IC, icuri, s. n. (Reg.) Pană de despicat lemne. – Din magh. ík (lit. ék).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)