Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele iarna:

*iárna adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită


IÁRNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. ◊ Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

iárnă (iérni) s. f. – Anotimpul cel mai friguros, între toamnă și primăvară. Mr. iar(n)ă, megl. iarnă, istr. iǫrnę. Lat. (tempora) hiberna (Diez, I, 239; Pușcariu 758; Densusianu, Hlr., 158; Candrea-Dens., 800; REW 4126; DAR), cf. it. (in)verno, fr. hiver, sp. invierno, port. inverno. Pl. ierne e înv. Der. ierna, vb. (a petrece iarna; a fi iarnă; a paște vitele în timpul iernii), care poate de asemenea reprezenta direct lat. hibernāre, cf. mr. arnedz (Pușcariu 768; DAR); iernător, adj. (care iernează); iernat, s. n. (faptul de a ierna); iernăreț, adj. (de iarnă); iernos, adj. (de iarnă); iernatic, adj. (de iarnă); iernoșa, vb. refl. (a se apropia iarna); înierna, vb. (a ierna; a începe să se facă frig); desierna, vb. (a se apropia primăvara).
Sursa: Dicționarul etimologic român

ĭárnă f., pl. ĭernĭ, vechĭ ĭerne (lat. hibernum [tempus, timpu] de ĭarnă, hiberna [tempora, timpurile] de ĭarnă, din care s´a făcut ĭarnă; it. [in]verno, fr. hiver, sp. invierno, pg. inverno. V. ibern). Anotimpu cel maĭ rece (21 Dec. – 21 Martie): ĭerne grele (Let. I, 206). Ĭarna vĭețiĭ, bătrîneța [!]. La ĭarnă, la ĭarna viitoare. Adv. Ĭarna, în timpu ĭerniĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

iárnă s. f., g.-d. art. iérnii; pl. ierni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

iarnă f. anotimpul cel mai rece, începe la 22 Decemvrie și sfârșește la 22 Martie; fig. iarna bătrâneții AL. [Lat. (TEMPORA) HIBERNA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

IÁRNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora],
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)