IANCU, Mișu (1909-1994, n. București), dirijor și compozitor român. Muzică de scenă, corală și mai ales ușoară, gen în care a creat numeroase șlagăre. („Iubire-i ca o glumă”, „Cântecele mele”, „Pentru nimic în lume”).Sursa: Dicționar enciclopedic IANCU (JANCO), Marcel (1895-1984, n. București), pictor, grafician și arhitect israelian. Originar din România, unde a avut, până în 1940, o bogată activitate de animator al mișcării de avangardă. Stabilit în Palestina (1940). Apropiat de mișcarea dadaistă. Ca arhitect, a proiectat Sanatoriul „Bucegi” (Predeal) și imobilul „Bazaltin” București). În plastică a fost influențat de cubism („Țărancă cu ouă”), apoi s-a orientat spre o artă abstract-constructivistă, folosind tehnici diferite: relief pictat, xilo- și linogravură, sculptură cinetică, pictură în ulei, colaj etc. („Café-concert”, „Roadele pământului”). Ca grafician („Pian”, „Compoziție”), a abordat cu dezinvoltură și portretul („Portretul lui Ion Vinea”).Sursa: Dicționar enciclopedic
IANCU, Axente (1894-1975, n. Făget, jud. Timiș), medic pediatru și puericultor român. Prof. univ. la Cluj. Lucrări privind patologia infecțioasă infantilă, alimentația rațională și asistența socială a copilului mic („Din istoricul și despre rolul substanțelor grase în alimentația artificială a copilului”, „Actualități în puericultură și pediatrie”, „ABC-ul îngrijirii copilului mic”).Sursa: Dicționar enciclopedic IANCU, Avram (1824-1972, n. Vidra de Sus, azi Avram Iancu, jud. Alba), jurist, democrat-revoluționar și conducător politic român, exponent de frunte al Revoluției române de la 1848-1849 din Transilvania. Intrat în legendă ca prefectul-erou, „Craiul Munților”. I. a studiat filozofia și dreptul la Cluj și Târgu Mureș. Adept convins al principiilor de libertate, egalitate și frățietate, aplicate deopotrivă în relațiile dintre indivizi și dintre popoare, s-a situat astfel pe linia radicală a emancipării sociale și politico-naționale, proprie curentului care s-a manifestat în toată Europa de la coasta Atlanticului și până la marginea Imp. Rus. A fost unul dintre organizatorii adunărilor naționale de la Blaj; prima, Adunarea din Duminica Tomii (18/30 apr.), a doua, Marea Adunare Națională din 3/15-5/17 mai, și a treia, Adunarea din sept. 1848. Membru în comitetul Național Român din Sibiu, organizatorul și conducătorul oștii populare revoluționare după modelul legiunilor romane. Anexarea forțată a Transilvaniei la Ungaria prin votul Dietei nobiliare-feudale de la Cluj (17/29 mai) și poziția obstrucționistă a guvernului revoluționar ungur în problema drepturilor naționale ale românilor l-au condus pe I. la revendicarea identității naționale pe calea armelor. Încleștarea care a urmat a situat cele două revoluții (română și maghiară) în tabere adverse, împrejurare tragică exploatată cu dibăcie de contrarevoluția habsburgică în folosul propriu. I. s-a arătat receptiv la propuneri de pacificare și colaborare cu revoluționarii unguri pe bază de egalitate națională, dar proiectul de pacificare, datat 12/24 iul. 1849, s-a dovedit tardiv. În aug. același an, Revoluția ungară a fost înfrântă de contrarevoluția habsburgică, însă nici cauza românilor nu a avut de câștigat. Între 1849 și 1851, I. a făcut parte din delegația trimisă la Viena pentru revendicarea drepturilor și libertăților naționale promise lor de Curtea imperială, promisiuni dovedite deșarte. În iul. 1852, I. a refuzat să întâmpine pe monarhul habsburg în vizita acestuia în Transilvania, gest ce a însemnat sfârșitul carierei lui politice. La 13 sept. 1872 a fost înmormântat la Țebea sub „gorunul lui Horea”, ca erou-martir al națiunii.Sursa: Dicționar enciclopedic IANCU, Aurel (n. 1928, Răcoroasa, jud. Vrancea), economist român. M. coresp. al Acad. (1993), prof. univ. la București. Cercetări în domeniile eficienței și creșterii economice, privatizării, pieței și concurenței, al teoriei politicii economice („Relațiile economice internaționale”, în „Tratatul de economie”, vol. III, „Piață, concurență, monopol”).Sursa: Dicționar enciclopedic Iancu m. 1. (Sasul), Domnul Moldovei, jefui țara, scoase vâcâritul și mazilit, se retrase cu averi mari în Austria, unde muri (1579-1582). ║ (Avram), eroul revoluțiunii române dela 1848, se puse în fruntea Moților revoltați (1824-1873).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IANCU, Mișu (1909-1994, n. București), dirijor și compozitor român. Muzică de scenă, corală și mai ales ușoară, gen în care a creat numeroase șlagăre. („Iubire-i ca o glumă”, „Cântecele mele”, „Pentru nimic în lume”).Sursa: Dicționar enciclopedic
IANCU (JANCO), Marcel (1895-1984, n. București), pictor, grafician și arhitect israelian. Originar din România, unde a avut, până în 1940, o bogată activitate de animator al mișcării de avangardă. Stabilit în Palestina (1940). Apropiat de mișcarea dadaistă. Ca arhitect, a proiectat Sanatoriul „Bucegi” (Predeal) și imobilul „Bazaltin” București). În plastică a fost influențat de cubism („Țărancă cu ouă”), apoi s-a orientat spre o artă abstract-constructivistă, folosind tehnici diferite: relief pictat, xilo- și linogravură, sculptură cinetică, pictură în ulei, colaj etc. („Café-concert”, „Roadele pământului”). Ca grafician („Pian”, „Compoziție”), a abordat cu dezinvoltură și portretul („Portretul lui Ion Vinea”).Sursa: Dicționar enciclopedic IANCU, Axente (1894-1975, n. Făget, jud. Timiș), medic pediatru și puericultor român. Prof. univ. la Cluj. Lucrări privind patologia infecțioasă infantilă, alimentația rațională și asistența socială a copilului mic („Din istoricul și despre rolul substanțelor grase în alimentația artificială a copilului”, „Actualități în puericultură și pediatrie”, „ABC-ul îngrijirii copilului mic”).Sursa: Dicționar enciclopedic IANCU, Avram (1824-1972, n. Vidra de Sus, azi Avram Iancu, jud. Alba), jurist, democrat-revoluționar și conducător politic român, exponent de frunte al Revoluției române de la 1848-1849 din Transilvania. Intrat în legendă ca prefectul-erou, „Craiul Munților”. I. a studiat filozofia și dreptul la Cluj și Târgu Mureș. Adept convins al principiilor de libertate, egalitate și frățietate, aplicate deopotrivă în relațiile dintre indivizi și dintre popoare, s-a situat astfel pe linia radicală a emancipării sociale și politico-naționale, proprie curentului care s-a manifestat în toată Europa de la coasta Atlanticului și până la marginea Imp. Rus. A fost unul dintre organizatorii adunărilor naționale de la Blaj; prima, Adunarea din Duminica Tomii (18/30 apr.), a doua, Marea Adunare Națională din 3/15-5/17 mai, și a treia, Adunarea din sept. 1848. Membru în comitetul Național Român din Sibiu, organizatorul și conducătorul oștii populare revoluționare după modelul legiunilor romane. Anexarea forțată a Transilvaniei la Ungaria prin votul Dietei nobiliare-feudale de la Cluj (17/29 mai) și poziția obstrucționistă a guvernului revoluționar ungur în problema drepturilor naționale ale românilor l-au condus pe I. la revendicarea identității naționale pe calea armelor. Încleștarea care a urmat a situat cele două revoluții (română și maghiară) în tabere adverse, împrejurare tragică exploatată cu dibăcie de contrarevoluția habsburgică în folosul propriu. I. s-a arătat receptiv la propuneri de pacificare și colaborare cu revoluționarii unguri pe bază de egalitate națională, dar proiectul de pacificare, datat 12/24 iul. 1849, s-a dovedit tardiv. În aug. același an, Revoluția ungară a fost înfrântă de contrarevoluția habsburgică, însă nici cauza românilor nu a avut de câștigat. Între 1849 și 1851, I. a făcut parte din delegația trimisă la Viena pentru revendicarea drepturilor și libertăților naționale promise lor de Curtea imperială, promisiuni dovedite deșarte. În iul. 1852, I. a refuzat să întâmpine pe monarhul habsburg în vizita acestuia în Transilvania, gest ce a însemnat sfârșitul carierei lui politice. La 13 sept. 1872 a fost înmormântat la Țebea sub „gorunul lui Horea”, ca erou-martir al națiunii.Sursa: Dicționar enciclopedic IANCU, Aurel (n. 1928, Răcoroasa, jud. Vrancea), economist român. M. coresp. al Acad. (1993), prof. univ. la București. Cercetări în domeniile eficienței și creșterii economice, privatizării, pieței și concurenței, al teoriei politicii economice („Relațiile economice internaționale”, în „Tratatul de economie”, vol. III, „Piață, concurență, monopol”).Sursa: Dicționar enciclopedic Iancu m. 1. (Sasul), Domnul Moldovei, jefui țara, scoase vâcâritul și mazilit, se retrase cu averi mari în Austria, unde muri (1579-1582). ║ (Avram), eroul revoluțiunii române dela 1848, se puse în fruntea Moților revoltați (1824-1873).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a