iamác (iamáci) s. m. – 1. Recrut, răcan. – 2. Aghiotant. Tc. yamak (Șeineanu, III, 66). Sec. XVIII, înv.Sursa: Dicționarul etimologic român ĭamác m. (turc. ĭamak). Vechĭ. Recrut. Copist, ajutor de logofăt. – Și ĭemac (est).
Sursa: Dicționaru limbii românești
iamac m. od. ajutor de boierinaș, logotețel al Divanului: iamacii cei cu ișlice în patru colțuri FIL. [Turc. IAMAK, adjunct].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a