Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele iță:

ŌITA, oraș în Japonia (Kyūshū), port la G. Beppu al Mediteranei Japoneze (Seto Naikai); 436,5 mii loc. (2000). Capitala prefecturii omonime. Nod feroviar. Ind. metalurgică, petrochimică, de rafinare a petrolului, textilă, a celulozei, alim. Pescuit. Universitate (1949). Castel (sec. 16). Vechea denumire: Funai.
Sursa: Dicționar enciclopedic


-ÍTĂ suf. „inflamație”. (< fr. -ite, cf. gr. -itis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

-ÍTĂ Element secund de compunere savantă a unor termeni medicali indicând prezența unei „inflamații”. [< fr. -ite].
Sursa: Dicționar de neologisme

ițá, vb. I (reg.) A bâțâi, a bănănăi, a mișca picioarele cu neastâmpăr, a umbla de colo până colo.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

ÍȚĂ, ițe, s. f. Dispozitiv la războiul de țesut, format dintr-o ramă dreptunghiulară pe care sunt fixate sârme sau sfori paralele, prin ochiurile cărora trec firele de urzeală pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochiuri care fac parte din acest dispozitiv. ◊ Expr. A (i se) încurca (cuiva) ițele = a (i se) strica planul (cuiva); a (se) complica situația. A (se) descurca ițele = a (se) lămuri o situație. – Lat. licia (pl. lui licium).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

-ÍȚĂ1 elem. or2. ()
Sursa: Marele dicționar de neologisme

-ÍȚĂ2 elem. -er2.
Sursa: Marele dicționar de neologisme

iță (íțe), s. f. – Fiecare din fierele care alcătuiesc urzeala la războiul de țesut. – Mr., megl. l’iță. Lat. licia (Pușcariu 906; Candrea-Dens., 899; REW 5020; DAR), cf. it. licicio, prov. lissa, fr. lice, lisse, sp. lizo, port. liço.Der. ițar, s. m. (sul de urzeală; pl. pantaloni tipici din postav alb). Legătura acestui ultim cuvînt cu ițe nu este clară; cf. cioareci.
Sursa: Dicționarul etimologic român

íță f., pl. e (d. lat. licia pl. d. licium, firu urzeliĭ; it. liccio, sp. lizo, d. licium; pv. lissa, fr. lice și lisse, d. licia). Fir de urzeală la pînză. Fir de sfoară saŭ de funie: această funie e în patru ițe. Partea de sus a războĭuluĭ și care susține ițele. Fig. A se încurca ițele, a se încurca o afacere, a deveni maĭ grea. A încurca cuĭva ițele, a-ĭ turbura [!] afacerile. – Tiktin, luîndu-se după o strigătură izolată (la mijlocu ițuluĭ intră capu mîțuluĭ), zice că nu există sing. iță!!! De la pluralu ar fi maĭ degrabă ițurĭ fiind-că-ĭ monosilab), ca spriț și sughiț.
Sursa: Dicționaru limbii românești

íță2, -e, s.f. – (pop.) Viță, neam: „Ița me cu ița ta / Șohan nu-i de-asemenea” (Țiplea 1906: 470). – Din viță (< lat. *vitea), prin palatalizarea lui v + i > i.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

íță1, -e, s.f. – Partea războiului de țesut prin care se trag firele la urzitură: „Ițele sunt făcute din tort de cânepă, din bumbac sau din lână; servesc pentru rostatul pânzei; sunt mișcătoare în sus și în jos cu ajutorul ponojilor, purtați de apăsarea piciorului” (Bârlea 1924 II: 469): „Câți or mâna gâștile / Tăț or trage ițele” (Memoria 2001: 100). – Lat. licia „urzeală, fir„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

íță s. f., g.-d. art. íței; pl. íțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

iță f. pl. 1. fire de urzitură: prin ițe se trece urzeala pânzei; 2. prin analogie: păiajenii ce-și urzia ițele OD.; 3. fig. plan: a încurca ițele cuiva. [Lat. LICIA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÍȚĂ, ițe, s. f. Dispozitiv la războiul de țesut, format dintr-o ramă dreptunghiulară pe care sunt fixate sârme sau sfori paralele, prin ochiurile cărora trec firele de urzeală pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochiuri care fac parte din acest dispozitiv. ◊ Expr. A (i se) încurca (cuiva) ițele = a (i se) strica planul (cuiva); a (se) complica situația. A (se) descurca ițele = a (se) lămuri o situație. – Lat. licia (pl. lui licium).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)