Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele ișlic:

IȘLÍC, ișlice, s. n. Căciulă de blană scumpă sau de postav, de format mare, cilindrică sau cu fundul pătrat (din alt material), purtată de domni, de boieri și uneori de soțiile lor, iar mai târziu de negustori, de lăutari etc. ◊ Expr. A călca (pe cineva) pe colțul ișlicului sau a pocni (pe cineva) la coada ișlicului = a jigni (pe cineva). [Var.: (înv.) șlic s. n.] – Cf. tc. bașlık.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ișlíc (ișlíce), s. n. – Căciulă de blană sau de postav. Ișlicul din zibelină era rezervat domnitorului; ceilalți boieri îl purtau de mărimi diferite, după rangul pe care îl aveau. Pînă la urmă, la jumătatea sec. XIX, ajunsese să fie însemnul distinctiv al lăutarilor. – Var. șlic. Tc. ișlik, bașlik (Loebel 250; Roesler 593; Șeineanu, II, 229; Tiktin), cf. pol. szlyk, rus. šlik.Der. ișlicar, s. m. (fabricant de căciuli; boier retrograd); ișlicărie, s. f. (prăvălie de căciuli).
Sursa: Dicționarul etimologic român

ișlíc n., pl. e, și (Mold.) șlic n., pl. e și urĭ (d. turc. bašlyk, Rușiĭ au făcut šlyk, de unde și pol. szlyk, slyk, ĭar de la Rușĭ cuvîntu a trecut înapoĭ la Turcĭ sub forma ĭčlik, scufie care se poartă pe supt [!] fes. V. bașlic). Vechĭ. La Turcĭ, căcĭulă tătărească, ĭar la Românĭ, căcĭulă domnească de sobol, apoĭ căcĭulă boĭerească, după a căreĭ formă și înălțime se cunoștea gradu boĭeriiĭ (unele marĭ cît niște căldărĭ). Căcĭulă de sobol pe care o purta doamna și cocoanele (în ultimu timp maĭ purtaŭ ișlic boĭerinașiĭ și lăutariĭ). V. cucă 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ișlíc (înv.) s. n., pl. ișlíce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ișlic (șlic) n. od. 1. căciulă domnească de sobol, purtată de Vodă și de Doamna: ișlicul Doamnei de samur era împodobit cu un surguciu alb NEGR.; 2. căciulă boierească, pătrată și îmblănită, a cării formă și lungime variau după gradul boieriei: fiecare trebuia să poarte ișlicul după teapa lui GHICA; 3. căciulă analogă purtată de boierinași și în cele din urmă de lăutari: Barbu Lăutarul poartă în cap o jumătate de șlic cu fund verde AL.; a călca pe colții ișlicului, a supăra, a pune piedici; a pocni la coada ișlicului, a lovi pe cineva unde-l doare: mă pocnește, vorba de pe vremuri, la coada ișlicului CAR. [Rus. ȘLIKŬ (și BAȘLIKŬ) = turc. BAȘLYK, căciulă: forma moldovenească șlic vine din rusește: cea muntenească ișlic direct din varianta paralelă turcească IŠLIK].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

IȘLÍC, ișlice, s. n. (Înv.) Căciulă de blană scumpă sau de postav, de format mare, cilindrică sau cu fundul pătrat (din alt material), purtată de domni, de boieri și uneori de soțiile lor, iar mai târziu de negustori, de lăutari etc. ◊ Expr. A călca (pe cineva) pe colțul ișlicului sau a pocni (pe cineva) la coada ișlicului = a jigni (pe cineva). [Var.: (înv.) șlic s. n.] – Cf. tc. bașlık.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)