HAIT1 interj. Exclamație care exprimă o surpriză neplăcută, un sentiment de teamă, o poruncă, ideea unei mișcări repezi sau neașteptate etc. [Var.: haiti interj.] – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a HAIT2, haituri, s. n. (Reg.) Iaz artificial creat prin colectarea, cu ajutorul unui baraj, a apelor de munte; barajul cu care se deschide sau se închide acest iaz pentru a da drumul plutelor; p. ext. unda de apă care duce plutele. – Din ucr. hat'.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
hait2, -ă, haiți, -te adj. (tox.) drogat, care se află sub influența narcoticelor.Sursa: Dicționar de argou al limbii române hait1! interj. (exprimă teama sau surpriza neplăcută) aoleu!Sursa: Dicționar de argou al limbii române 1) haĭt n., pl. urĭ (rut. hatĭ, zăgaz, canal de abătut apa. V. hat 2). Est. Ĭezitură făcută p. a strînge apă maĭ multă și a-ĭ da drumu la nevoĭe ca să pornească plutele cînd apa nu e destul de adîncă: haĭtu cel mare se rupsese de revărsarea apelor (Sov. 200). Apa strînsă așa: vine hăĭtu. V. hăĭtaș 2, undă, zăpor.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) haĭt și háĭtĭ interj. de frică (d. haĭde): Haĭt! Am pățit-o!
Sursa: Dicționaru limbii românești
hait1/haiti interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
hait2 (reg.) s. n., pl. háituri (hai-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită hait ! int. exprimă: 1. o surprindere neplăcută; 2. o pornire imediată: hait ! lipsește dinaintea mea ! CR. [Onomatopee].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HAIT1 interj. Exclamație care exprimă o surpriză neplăcută, un sentiment de teamă, o poruncă, ideea unei mișcări repezi sau neașteptate etc. [Var.: haiti interj.] – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) HAIT2, haituri, s. n. (Reg.) Iaz artificial creat prin colectarea, cu ajutorul unui baraj, a apelor de munte; barajul cu care se deschide sau se închide acest iaz pentru a da drumul plutelor; p. ext. unda de apă care duce plutele. – Din ucr. hat'.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) HĂÍT2, -Ă, hăiți, -te, adj. V. hâit.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a HĂÍT1, hăituri, s. n. (Reg.) Hăire. – V. hăi2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hăít (reg.) s. n., pl. hăíturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
HĂÍT1, hăituri, s. n. (Reg.) Hăire. – V. hăi2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) HĂÍT2, -Ă adj. v. hâit.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) HÂÍT, -Ă, hâiți, -te, adj. (Pop.) Aplecat, lăsat, prăvălit într-o parte; strâmb. ♦ Surpat, prăbușit. [Var.: hăít, -ă adj.] – V. hâi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a HÂÍT, -Ă, hâiți, -te, adj. (Pop.) Aplecat, lăsat, prăvălit într-o parte; strâmb. ♦ Surpat, prăbușit. [Var.: hăít, -ă adj.] – V. hâi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
hâit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul hâi
hăit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul hăi