huruitoáre, huruitóri, s.f. (reg.) s.f. instrument care huruie, folosit de paznicii de noapte pentru a-și da semnale.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
huruitoáre f., pl. orĭ. Cîrîitoare.
Sursa: Dicționaru limbii românești
huruitoare f. unealtă ce hurue și cu care își dau semnale paznicii de noapte.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Forme flexionare:
huruitoare - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul huruitor
huruitoare - Adjectiv, feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul huruitor
huruitoare - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul huruitor
huruitoare - Adjectiv, feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul huruitor
