HRENÍȚĂ, hrenițe, s. f. 1. Plantă erbacee, aspră la pipăit, cu frunze cu lobi dințați și cu flori mici, albe (Lepidium campestre). 2. Plantă erbacee cu flori albe, mici, ale cărei frunze se întrebuințează ca salată; creson (Lepidium sativum). [Acc. și: hréniță] – Hrean + suf. -iță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hreníță f., pl. e (d. hrean saŭ rut. hrenica). O plantă cruciferă (búnias erucágo). Gălbenică. Altă plantă cruciferă culinară (lepidium sativum). Brîncuță, măcriș de baltă (nastúrtium sativum), din care se face salată și care se întrebuințează și în medicină.
Sursa: Dicționaru limbii românești
hréniță s. f., g.-d. art. hréniței; pl. hrénițeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită hreniță f. plantă aspră la pipăit, crește prin sămănături și locuri necultivate (Bunias erucago).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HRENÍȚĂ, hrenițe, s. f. 1. Plantă erbacee, aspră la pipăit, cu frunze cu lobi dințați și cu flori mici, albe (Lepidium campestre). 2. Plantă erbacee cu flori albe, mici, ale cărei frunze se întrebuințează ca salată; creson (Lepidium sativum). [Acc. și: hréniță] – Hrean + suf. -iță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) HRENÍȚĂ, hrenițe, s. f. 1. Plantă erbacee, aspră la pipăit, cu frunze cu lobi dințați și cu flori mici, albe (Lepidium campestre). 2. Plantă erbacee cu flori albe, mici, ale cărei frunze se întrebuințează ca salată; creson (Lepidium sativum). [Acc. și: hréniță] – Hrean + suf. -iță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hreníță f., pl. e (d. hrean saŭ rut. hrenica). O plantă cruciferă (búnias erucágo). Gălbenică. Altă plantă cruciferă culinară (lepidium sativum). Brîncuță, măcriș de baltă (nastúrtium sativum), din care se face salată și care se întrebuințează și în medicină.
Sursa: Dicționaru limbii românești
hréniță s. f., g.-d. art. hréniței; pl. hrénițeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită hreniță f. plantă aspră la pipăit, crește prin sămănături și locuri necultivate (Bunias erucago).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HRENÍȚĂ, hrenițe, s. f. 1. Plantă erbacee, aspră la pipăit, cu frunze cu lobi dințați și cu flori mici, albe (Lepidium campestre). 2. Plantă erbacee cu flori albe, mici, ale cărei frunze se întrebuințează ca salată; creson (Lepidium sativum). [Acc. și: hréniță] – Hrean + suf. -iță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)