HORCĂÍT s. n. Faptul de a horcăi; zgomotul produs de cel care horcăie; horcăială, horcăitură. – V. horcăi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a horcăít s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
horcăit n. 1. acțiunea de a horcăi; 2. sgomotul ce se face horcăind.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HORCĂÍT s. n. Faptul de a horcăi; zgomotul produs de cel care horcăie; horcăială, horcăitură. – V. horcăi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
horcăit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul horcăi