HORCĂIÁLĂ, horcăieli, s. f. Faptul de a horcăi; zgomotul produs de cel care horcăie; horcăit, horcăitură. – Horcăi + suf. -eală.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a horcăĭálă f., pl. ĭelĭ, și horcăit n., pl. urĭ. Acțiunea de a horcăi. Zgomotu acesteĭ acțiunĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
horcăiálă s. f., g.-d. art. horcăiélii; pl. horcăiéliSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită HORCĂIÁLĂ, horcăieli, s. f. Horcăit. – Horcăi + suf. -eală.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)