HORAIȚA, mănăstire de călugări, înființată în 1725, în com. Dobreni (jud. Neamț). Biserica Botezul Domnului, construită în 1867, a fost resfințită în 1993.Sursa: Dicționar enciclopedic
HORÁIȚĂ, horaițe, s. f. Drum format în mod natural, prin circulație, între casele unei localități rurale. [Pr.: -ra-i-] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a horáiță (horáițe), s. f. – Drum, cale. Origine necunoscută. În Trans. de Nord. După Scriban, în legătură cu rut. gorá „munte”.Sursa: Dicționarul etimologic român horáiță f., pl. e (cp. cu rut. gorá pron. horá, munte). Nord. Coclaurĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
horáiță, horaițe, horăiți, s.f. – 1. Uliță: „De atunci n-am mai umblat noaptea pe horăiți singură” (Bilțiu 1999: 385; Ieud). 2. Coclaur, vâlcea (Calendar 2007; Finteuș). Termen atestat doar în nordul Trans. – Et. nec. (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
horáiță (reg.) (-ra-i-) s. f., g.-d. art. horáiței; pl. horáițeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită HORÁIȚĂ, horaițe, s. f. (Reg.) Drum format în mod natural, prin circulație, între casele unei localități rurale. [Pr.: -ra-i-] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
