Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele hleab:

HLEAB, hleaburi, s. n. (Reg.) Lucru rău, stricat, vechi. – Cf. ucr. chljabaty „a se clătina, a fi hodorogit”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


hleáb (hleáburi), s. n.1. (Mold.) Rest, fragment, ciob. – 2. Hîrb. Sl. chlĕbŭ „pîine” (Cihac, II, 193). Trebuie să fi însemnat la început „rest de pîine, bucată” și de aici „rest”. DAR pleacă de la rus. chljabatĭ „a se rablagi”; Scriban crede că este vorba de o metateză a lui bleahbleau.Der. hlibui, vb. (a deteriora; a strica); hliban, s. n. (Mold., pîine); înhleba, vb. (Mold., a purta pantofi prea mari).
Sursa: Dicționarul etimologic român

hleab (ea dift.) n., pl. urĭ (met. din bleah). Nord. Fam. Bleah, lucru saŭ persoană hodorogită: un hleab ca părintele Vavila (VR. 1911, 8, 225), un hleab de pușcă, de babă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

hleáb, -uri, s.n. – Acaret, construcții anexe din curtea unei gospodării tradiționale: „Să s-aline cu tăte marhăle, / În tăte hleaburile” (Papahagi 1925: 280). – Cf. ucr. chljabaty „a se clătina, a fi hodorogit„, ref. la hleab cu sensul de „lucru rău, stricat, vechi; ciob, hârb”.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

hleab (reg.) s. n., pl. hleáburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

hleab n. Mold. 1. căzătură de om: știe și hleabul de baba mea CR.; 2. hârb, vechitură: un hleab de pușcă. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

HLEAB, hleaburi, s. n. (Reg.) Lucru rău, stricat, vechi. – Cf. ucr. chljabaty „a se clătina, a fi hodorogit”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)