HINTÉU, hinteie, s. n. (Reg.) Trăsură, caleașcă (închisă). – Din magh. hintó.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hintéu, hintéie, s.n. (reg.) 1. caleașcă închisă, trăsură, rădvan. 2. (la pl.) uneltele țăranului (plug, tânjală, cârceie etc.).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
hintéu (hintéie), s. n. – 1. Caleașcă, trăsură. – 2. (Pl.) Unelte, scule, instrumente. – Var. hintău, hîltei, hentei, hăitei. Mag. hintó (Cihac, II, 506; Gáldi, Dict., 135), cf. tc., slov. hintov, sb., cr. intov. – Din același cuvînt mag., cf. hintálni „a legăna”, vine hinteț, s. n. (Trans., leagăn, scrînciob).Sursa: Dicționarul etimologic român hintéŭ și hindéŭ n., pl. eĭe (ung. hintó, trăsură pe arcurĭ; sîrb. hintov și intov; turc. hento). Trans. Trăsură acoperită, cupeu. – Și hintăŭ, pl. ăĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești
hintéu, hinteauă, (heiteu), s.n. – Trăsură boierească, caleașcă: „Și l-o pus în căruță, în heiteu acela a lor și o pornit la drum” (Bilțiu 1990: 508). – Din magh. hintó „caleașcă„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
hintéu (reg.) s. n., art. hintéul; pl. hintéieSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită HINTÉU, hinteie, s. n. (Reg.) Trăsură, caleașcă (închisă). – Din magh. hintó.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)