HETERONOMÍE s. f. Însușire de a fi heteronom. [Var.: eteronomíe s. f.] – Din fr. hétéronomie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a HETERONOMÍE s. f. (fil.) principiu potrivit căruia voința subiectului nu are în sine rațiunea propriei acțiuni, ci o derivă din rațiuni externe. ◊ situație, acțiune caracterizată prin faptul că este guvernată nu de legi proprii, ci de legi situate sau impuse din afară. ◊ caracterul a ceea ce este heteronom. (< fr. hétéronomie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
HETERONOMÍE s.f. v. eteronomie.
Sursa: Dicționar de neologisme
heteronomíe s. f., art. heteronomía, g.-d. heteronomíi, art. heteronomíeiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită HETERONOMÍE s. f. Însușire de a fi heteronom. [Var.: eteronomíe s. f.] – Din fr. hétéronomie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)