Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele hau:

HAU interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui sau urletul lupului. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


háu interj. – Redă strigătele de chemare sau de bucurie, ca și lătratul. – Var. hău, hu. Creație expresivă, cf. aui.Der. hăui (var. hăuli, hăuni, aoli), vb. (a țipa; a chema în gura mare; a cînta; a urla); hăucăi, vb. (a lătra), cf. rut. kaukati; haulă, s. f. (casă mare pustie), numită astfel datorită ecoului pereților săi; haot, s. n. (Munt., zgomot, larmă); hău, s. n. (abis, prăpastie), din pricina ecoului (Cihac, II, 663 și Philippide, Principii, 154 se gîndesc la o posibilă der. din ngr. χάος; DAR consideră etimonul necunoscut; Scriban pornește de la mag. „zăpadă”).
Sursa: Dicționarul etimologic român

hau/hau-háu interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

HAU interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui sau urletul lupului. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

HĂU1, hăuri, s. n. Prăpastie adâncă; abis, genune, adânc (II). ◊ Expr. (Pop.) Cât (e) hăul = niciodată; cu nici un preț. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

HĂU2, hăuri, s. n. (Rar) Hăuit. – Din hăui (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

hău, hăuri, s.n. (pop.) 1. abis, genune, prăpastie. 2. greutate, sarcină.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

hăŭ n., pl. urĭ (cp. cu ung. hó, zăpadă, și loc. cît e hău și dudău saŭ pîrău). Haos, abis (exemple numaĭ la scriitoriĭ din sec. XIX încoace). Fig. Greutate, sarcină: hău și greu caseĭ. Cît e hău saŭ cît hău și dudău (saŭ pîrău), cît e lumea și pămîntu, nicĭodată.
Sursa: Dicționaru limbii românești

hău s. n., art. hắul; pl. hắuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

hău n. 1. prăpastie: gura ei [a mamei pădurii] un hău căscat EM.; fig. tiranul să dispară în hăul nimicirii AL.; 2. greutate, sarcină: duce hăul casei fără să cârtească ISP. [Gr. mod. HÁOS (cf. clir, disc = cliros, discos)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

HĂU1, hăuri, s. n. Prăpastie adâncă; abis, genune, adânc (II). ◊ Expr. (Pop.) Cât (e) hăul = niciodată; cu nici un preț. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

HĂU2, hăuri, s. n. Hăuit. – Din hăui (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)