hățăì v. a trage încolo și încoace: el hățăi copaciul până ce-l scoase din rădăcină ISP. [V. hăț !].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HÂȚÂÍ, hấțâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) hâțâna. – Hâț + suf. -âi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
hâțâí, -esc, vb. refl. – 1. A se agita. 2. A se legăna. 3. A se zgâlțâi. 4. A se îmbrânci. – Din hâț2 + -âi.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
hâțâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hấțâie; imperf. 3 sg. hâțâiá; conj. prez. 3 să hấțâieSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită HÂȚÂÍ, hấțâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) hâțâna. – Hâț + suf. -âi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)