Am găsit 39 de definiții pentru cuvantul/cuvintele halat:

HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă la ieșirea din baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


HALÁT2, halaturi, s. n. (Reg.) Unealtă, sculă; p. ext. echipament, harnașament. – Tc. alat, alet.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

HALÁT3, halaturi, s. n. (Reg.) Funie groasă, parâmă. – Tc. halat.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

halát (haláte), s. n. – Capot. Tc. halyat, forma vulg. de la hilat (Șeineanu, II, 199; Lokotsch 864), cf. rus. chalat.
Sursa: Dicționarul etimologic român

halát (haláturi), s. n. – Frînghie, funie. – Var. (Olt.) alat. Tc. halat.
Sursa: Dicționarul etimologic român

halát (haláturi), s. n. (Mold.) Instrumente de lucru, unelte. – Mr. hălate. Tc. alat (Șeineanu, II, 199), cf. alb. aljat, bg., sb. alat.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) halát n., pl. urĭ și e (turc. hal'át, d. ar. hil'át; rut. halát). Haĭnă lungă (caftan, laĭbăr) de purtat pin [!] casă cînd eștĭ neîmbrăcat saŭ în călătorie contra colbuluĭ (Jidaniĭ din Polonia, Moldova ș. a. poartă ca costum național un halat negru rămas din evu mediŭ). V. habaciŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) halát și olát n., pl. urĭ (turc. ar. alat, pl. alet, unelte; sîrb. álat, hálat, alb. halát. V. holeab). Nord. Ban. Pl. Instrumente accesoriĭ ale caseĭ, ale uneĭ mașinĭ: halaturĭ de plugărie, de vînătoare.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) halát n., pl. urĭ (turc. halat, id.). Munt. Dun. Odgon. Lanțu cu care se strînge moara ca s´o opreștĭ. – În Olt. alát: aŭ tăĭat alaturile care legaŭ vasu de mal și s´aŭ îndreptat spre Vidin (fugind de la Calafat. Univ. 13 Nov. 1914; 1, 6).
Sursa: Dicționaru limbii românești

halát s. n., pl. haláte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

halat n. haină bărbătească de casă, largă și comodă: în halat și cu fes cusut în cap AL. [Turc. HALAT, sinonim cu caftan].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

halat n. 1. lanțul de strâns moara (se aude prin Mehedinți); 2. Mold. pl. scule: halaturi, ciocane, unelte CR. [Turc. ALAT, instrument].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă după baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă la ieșirea din baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

HALÁT2, halaturi, s. n. (Reg.) Unealtă, sculă; p. ext. echipament, harnașament. – Tc. alat, alet.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

HALÁT3, halaturi, s. n. (Reg.) Funie groasă, parâmă. – Tc. halat.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

halát (haláte), s. n. – Capot. Tc. halyat, forma vulg. de la hilat (Șeineanu, II, 199; Lokotsch 864), cf. rus. chalat.
Sursa: Dicționarul etimologic român

halát (haláturi), s. n. – Frînghie, funie. – Var. (Olt.) alat. Tc. halat.
Sursa: Dicționarul etimologic român

halát (haláturi), s. n. (Mold.) Instrumente de lucru, unelte. – Mr. hălate. Tc. alat (Șeineanu, II, 199), cf. alb. aljat, bg., sb. alat.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) halát n., pl. urĭ și e (turc. hal'át, d. ar. hil'át; rut. halát). Haĭnă lungă (caftan, laĭbăr) de purtat pin [!] casă cînd eștĭ neîmbrăcat saŭ în călătorie contra colbuluĭ (Jidaniĭ din Polonia, Moldova ș. a. poartă ca costum național un halat negru rămas din evu mediŭ). V. habaciŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) halát și olát n., pl. urĭ (turc. ar. alat, pl. alet, unelte; sîrb. álat, hálat, alb. halát. V. holeab). Nord. Ban. Pl. Instrumente accesoriĭ ale caseĭ, ale uneĭ mașinĭ: halaturĭ de plugărie, de vînătoare.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) halát n., pl. urĭ (turc. halat, id.). Munt. Dun. Odgon. Lanțu cu care se strînge moara ca s´o opreștĭ. – În Olt. alát: aŭ tăĭat alaturile care legaŭ vasu de mal și s´aŭ îndreptat spre Vidin (fugind de la Calafat. Univ. 13 Nov. 1914; 1, 6).
Sursa: Dicționaru limbii românești

halát s. n., pl. haláte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

halat n. haină bărbătească de casă, largă și comodă: în halat și cu fes cusut în cap AL. [Turc. HALAT, sinonim cu caftan].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

halat n. 1. lanțul de strâns moara (se aude prin Mehedinți); 2. Mold. pl. scule: halaturi, ciocane, unelte CR. [Turc. ALAT, instrument].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă după baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă la ieșirea din baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

HALÁT2, halaturi, s. n. (Reg.) Unealtă, sculă; p. ext. echipament, harnașament. – Tc. alat, alet.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

HALÁT3, halaturi, s. n. (Reg.) Funie groasă, parâmă. – Tc. halat.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

halát (haláte), s. n. – Capot. Tc. halyat, forma vulg. de la hilat (Șeineanu, II, 199; Lokotsch 864), cf. rus. chalat.
Sursa: Dicționarul etimologic român

halát (haláturi), s. n. – Frînghie, funie. – Var. (Olt.) alat. Tc. halat.
Sursa: Dicționarul etimologic român

halát (haláturi), s. n. (Mold.) Instrumente de lucru, unelte. – Mr. hălate. Tc. alat (Șeineanu, II, 199), cf. alb. aljat, bg., sb. alat.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) halát n., pl. urĭ și e (turc. hal'át, d. ar. hil'át; rut. halát). Haĭnă lungă (caftan, laĭbăr) de purtat pin [!] casă cînd eștĭ neîmbrăcat saŭ în călătorie contra colbuluĭ (Jidaniĭ din Polonia, Moldova ș. a. poartă ca costum național un halat negru rămas din evu mediŭ). V. habaciŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) halát și olát n., pl. urĭ (turc. ar. alat, pl. alet, unelte; sîrb. álat, hálat, alb. halát. V. holeab). Nord. Ban. Pl. Instrumente accesoriĭ ale caseĭ, ale uneĭ mașinĭ: halaturĭ de plugărie, de vînătoare.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) halát n., pl. urĭ (turc. halat, id.). Munt. Dun. Odgon. Lanțu cu care se strînge moara ca s´o opreștĭ. – În Olt. alát: aŭ tăĭat alaturile care legaŭ vasu de mal și s´aŭ îndreptat spre Vidin (fugind de la Calafat. Univ. 13 Nov. 1914; 1, 6).
Sursa: Dicționaru limbii românești

halát s. n., pl. haláte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

halat n. haină bărbătească de casă, largă și comodă: în halat și cu fes cusut în cap AL. [Turc. HALAT, sinonim cu caftan].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

halat n. 1. lanțul de strâns moara (se aude prin Mehedinți); 2. Mold. pl. scule: halaturi, ciocane, unelte CR. [Turc. ALAT, instrument].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă după baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)