Am găsit 19 definiții pentru cuvantul/cuvintele hac:

HAC1, (2) hacuri, s. n. 1. (În expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără, care provoacă nemulțumiri. 2. (Înv.) Salariu, leafă. – Din tc. hak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


HAC2, hacuri, s. n. (Reg.) Un fel de cui de fier care se bate iarna pe talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

hac3, hácuri, s.n. (reg.; mai ales la pl.) vreascuri, târși, ramuri tăiate, crăci dărâmate, surcele.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

hac4, hácuri, s.n. (reg.) chip, putință, modru; asemănare, pereche.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

hac (hácuri), s. n. – Retribuție, remunerație, răsplată, salariu, leafă. – Mr. hache. Tc. hakk „drept” (Șeineanu, II, 193; Meyer 145; Ronzevalle 81), cf. ngr. χάϰι, alb. hak, sb., bg. hak (Berneker 383). Sec. XVIII, înv., astăzi se folosește numai în expresia a-i veni de hac, cf. ngr. λέου ἔνα χάϰϰ. Din rom. provine rut. hak (Berneker 383).
Sursa: Dicționarul etimologic român

hac (hácuri), s. n. – Cui de potcoavă. Germ. Haken, prin intermediul pol., rut. hak (Cihac, II, 133; DAR).
Sursa: Dicționarul etimologic român

hac (hácuri), s. n. – (Trans.) Surcele, vreascuri. Germ. Hack(holtz).Cf. hăcui.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) hac n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] hakk, adevăr, dreptate, socoteală, sumă datorită [!], datoriĭ; ngr. hákí, alb. bg. hak, leafă). Mold. Vechĭ. Ceĭa ce se datorește, plată în natură, leafă, simbrie: a da, a lua, a-țĭ primi hacu. Timp servit: ca o slugă ce șĭ-a primit hacu (Con. 149). Cheltuĭelĭ de gospodărie. Azĭ. Fam. A veni de hac (cuĭva saŭ unuĭ lucru), a-l învinge, a-l da gata. – Vechĭ și a veni la hac cuĭva, a-l învinge; a da peste hac, a o păți.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) hac n., pl. urĭ (pol. hak, rut. gak, d. germ. haken, cîrlig). Caĭa, colț de potcoavă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

hac1 (răfuială) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

hac2 (salariu, cui) (înv., reg.) s. n., pl. hácuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

hac n. 1. Mold. simbrie: ei aveau ca hac cinci sute lei proști pe an; 2. fig. răfueală; a veni cuiva de hac, a se răfui cu cineva, a scoate la capăt, a dovedi pe cineva: nelegiuitului îi vine de hac necredinciosul PANN; cu capra ți-ai pus în cârd ? capra ți-a venit de hac CR. [Turc. HAK, sumă datorită].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

hac n. pl. hacuri, Mold. cuiele dela picioarele cailor să nu lunece. [Pol. HAK (= nemț. HACKEN)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

HAC1, (2) hacuri, s. n. 1. (În expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără ori provoacă nemulțumiri. 2. (Înv.) Salariu, leafă. – Din tc. hak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

HAC2, hacuri, s. n. (Reg.) Cui de fier care se bate iarna în talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

HÂC interj. Sunet pe care-l scoate cineva când sughite sau când i se oprește brusc respirația. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

hâc, hâci, s.m. (reg.) Pici, ghibirdic.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

hâc interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

HÂC interj. Sunet pe care-l scoate cineva când sughite sau când i se oprește brusc respirația. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)