HÁBA [ha:ba], Alois (1893-1972), compozitor și muzicolog ceh. Prof. univ. la Praga. Unul dintre inițiatorii și teoreticienii compoziției pe baza sistemului „”sferturilor de ton„ (”Noua teorie asupra armoniei„). Opere (”Mama„, ”Vie împărăția Ta„), lucrări orchestrale, muzică de cameră, coruri, lieduri.Sursa: Dicționar enciclopedic hábă2 s.f. sg. (reg.) boală rea, bube rele; sifilis, lues, frențe.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
hábă (-be), s. f. – (Trans. de Nord-Vest) Priveghere. Origine necunoscută.Sursa: Dicționarul etimologic român HÁBĂ (‹ germ.) s. f. Recipient metalic de formă paralelipipedică, confecționat din tablă și profile sudate, cu fața superioară deschisă, utilizat ca rezervor pentru diferite fluide necesare operațiunilor de foraj.Sursa: Dicționar enciclopedic hábă, -e, (habdiște, hăbdiște), s.f. – 1. Șezătoare: „Prostu-i badea, n-are coarne, / Vine-n habă, numa doarme” (D. Pop 1978: 195; Odești-Codru). Termen atestat doar în Trans. de nord-vest. 2. Priveghi. – Et. nec. (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș