hațíș, V. hățaș.
Sursa: Dicționaru limbii românești
HĂȚÍȘ, hățișuri, s. n. Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși etc., desiș greu de străbătut; pădure mică foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; sihlă. ♦ Cărare prin pădurile de munte. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
hățíș n., pl. urĭ (var. din hățaș). Vest. Desiș, sihlă. Est. Hățaș. V. hucĭ, higĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
hățíș (desiș, pădure, cărare) s. n., pl. hățíșuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită hățiș n. tufiș de mărăcini: prin scorburi și prin hățișuri ISP. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HĂȚÍȘ, hățișuri, s. n. Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși etc., desiș greu de străbătut; pădure mică și foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; sihlă. ♦ Cărare prin pădurile de munte. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)