Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele hâră:

hára interj. – Exprimă mîrîitul cîinelui, ca și ideea de a sfîșia. Creație expresivă. Este simplă var. de la hîr, cf. aici; der. săi se confundă adesea cu cei de la hîr sau hor.Der. harapara, s. f. (trîntire, scuturare; hărmălaie); hara-para (var. harta-parta, harcea-parcea), adv. (în bucăți, pe părți), ultima formă încrucișată cu tc. parca-parca „în mii de cioburi” (Popescu-Ciocănel 32); haraiman, s. n. (hărmălaie, larmă), cu suf. expresiv -man, cf. chiloman; harchină, s. f. (bucată); harcăt (var. harhăt), s. n. (scîrțîit, scrîșnet, zgomot; larmă); hărcati (var. hărhăți, hărhăti), vb. (a sta de vorbă, a pălăvrăgi; a se certa, a țipa; a face zgomot); hărcăteală (var. horcoteală), s. f. (agitație), cf. forfoteală; harhotă, s. m. (vorbăreț), cf. forfotă; harhar, s. m. (evreu), cf. rut. harhara „femeie stricată” care pare a proveni din rom.; harhălău, s. m. (june prim, cavaler), cf. sdrăngălău; harhagea, s. f. (cochetare, flirt); hărhălaie (var. harmalaie, hărmalaie, harhalie), s. f. (hărmălaie, scandal), cu disimilare la var. (după DAR, prin influența lui larmă; pentru Pascu, I, 194, din sl. kraloma „rebeliune”); hartan, s. n. (bucată ruptă, mai ales de carne; parte, cîrpă, zdreanță; picior de pasăre), din harta (-parta), cu var. hartal, partal, partam (după Candrea, partal provine din mag. partalav); hărtăni (var. hărtăpăni, hărtăpăli), vb. (a sfîșia, a sfîrteca), var. cu influența lui harta-parta.
Sursa: Dicționarul etimologic român


hára interj. care, repetată, arată hîrîitu cînilor [!], vorba Jidanilor și zgomotu cĭorovoĭeliĭ saŭ discusiuniĭ [!]: ce tot hara-hara pe aicĭ, măĭ Jidane? Ba că-ĭ hara, ba că-ĭ para, ba cîr, ba mîr; ba o vorbă, ba alta.
Sursa: Dicționaru limbii românești

HẤRĂ, hâre, s. f. (Reg.) Ceartă, neînțelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). ◊ Loc. adv. De-a hâra = cu spirit de contradicție, cu dorința de a face cuiva în necaz. – Din hârâi (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

hấră, hấre, s.f. (reg.) 1. ceartă, neînțelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). 2. tuse rea (cu sânge); bădugă. 3. (fig.) babă, băbârcă, hârcă. 4. mătreața oilor și vițeilor, umflarea urechilor acestora. 5. păduche de vită. 6. mătreața omului, tărâță. 7. boală de piele; rapăn.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

hâră, hâre s. f. (pop.) ceartă; vrajbă, dușmănie
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

hấră, -e, s.f. – 1. Ceartă, neînțelegere, zâzanie. 2. Murdărie, jeg. – Der. reg. din hârâi „a se certa„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

hấră (reg.) s. f., g.-d. art. hấrei; pl. hấre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

hâră f. umflarea urechilor la oi. [Slav. HYRA, boleșniță].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

HẤRĂ, hâre, s. f. (Reg.) Ceartă, neînțelegere, zâzanie (pentru lucruri mărunte). ◊ Loc. adv. De-a hâra = cu spirit de contradicție, cu dorința de a face cuiva în ciudă. – Din hârâi (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)