Am găsit 20 de definiții pentru cuvantul/cuvintele h:

H s. m. invar. A zecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă laringală, velară sau palatală (2)). ◊ Ora H = oră secretă, legată de momentul în care trupele pornesc la atac; moment stabilit pentru începerea unei acțiuni. [Pr.: ha].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


H s. invar. (tox.) 1. hașiș. 2. heroină.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

H+C expr. (tox.) heroină în amestec cu cocaină.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

h1 (literă) [cit. haș / hî] s. m. / s. n., pl. h / h-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

h2 (sunet) [vit. ] s. m., pl. h
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

H s. m. invar. 1. A zecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă, consoană constrictivă (sau fricativă) laringală. 2. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul si. 3. Simbolul chimic pentru hidrogen. 4. (METR.) Simbol pentru henry.
Sursa: Dicționar enciclopedic

h 1. (FIZ.) Simbol pentru constanta lui Planck (h = 6,626076 • 10-36 J•s). 2. (METR.) Simbol pentru prefixul hecto- 3. Simbol pentru oră. 4. (GEOGR.) Simbol pentru înălțime, diferență de nivel sau altitudine deasupra nivelului mării.
Sursa: Dicționar enciclopedic

HĀFIZ-I ABRÜ (?-1430), istoric persan. L-a însoțit pe Timur Lenk în campaniile sale (1370-1405). Autor al unui „Compendiu de istorie” privind perioada preislamică, până la 1258.
Sursa: Dicționar enciclopedic

HᾹJJ ’Umar, al- (’Umar ibn Sa’id Tal) (1797-1864), conducător militar arab. Desemnat de viceregele Egiptului, Ibrahim Pașa, calif al Africii Negre. A convertit, cu forța, la islamism mari regiuni din centrul Africii. Imperiul creat de el a fost anexat de francezi (1897).
Sursa: Dicționar enciclopedic

h m. A opta literă a alfabetuluĭ. Reprezentă [!] un sunet suflat (cum face pisica speriată) înrudit cu f și v, precum se vede din stuf-stuh, vulpe-hulpe. În limba latină, h se pronunța maĭ slab și n´a persistat în cea românească (habere-avere). În cuvinte ca hulpe, hultur provine din v. În unire cu c și g, nu servește de cît [!] să păstreze acestor litere sunetu gutural, ca în chem, chin, ghem, ghimpe.
Sursa: Dicționaru limbii românești

h´o, V. vre-.
Sursa: Dicționaru limbii românești

HŌNEN (pe numele adevărat Genkū; cunoscut și sub denumirile de Seishi-Mara, Hōnenbō Genkū, Urushima, Fujii Motohiko, Enkō Daishi, Ganso) (1133-1212), reformator religios japonez. Fondator al sectei Jōdo, una dintre principalele forme ale budismului japonez, având centrul la Kyōto.
Sursa: Dicționar enciclopedic

HŌJŌKI [ho:dʒo:ki] („Însemnări din coliba mea”), lucrare japoneză (din 1212) aparținând genului eseistic, scrisă de călugărul budist Kamo no Chōmei, considerată capodoperă a stilului zuihitsu și, care cuprinde, în prima parte, referiri asupra unor evenimente neobișnuite sau a unor impresii de moment. În partea a doua, este prezentată viața sufletească a autorului, împăcat cu sine însuși, după ce a devenit călugăr budist.
Sursa: Dicționar enciclopedic

HŌJŌ, familie nobiliară japoneză din perioada Kamakura (1185-1333), întemeiată de H. Tokimasa (1138-1215), ai cărei membri au condus țara în calitate de regenți (1199-1333). După 1247, a controlat peste jumătate din provinciile japoneze, cunoscând apogeul sub H. Tokimune (1268-1284), care a respins invaziile mongolilor din 1274 și 1281.
Sursa: Dicționar enciclopedic

HØFFDING [höfdiŋ], Harald (1843-1931), filozof danez. Prof. univ. la Copenhaga. Teoria lui H. asupra cunoașterii își află un puternic sprijin în psihologie. Spre deosebire de Kant, H. susține că, o dată cu dezvoltarea cunoașterii, se modifică și categoriile ce o fac posibilă („Gândirea umană”, „Conceptul de analogie”). Este și autorul unei „Istorii a filozofiei moderne”,
Sursa: Dicționar enciclopedic

HῙNAYᾹNA (cuv. sanscrit, „calea îngustă a mântuirii”) s. f. (REL.) Sectă dogmatică apărută în sec. 1 d. Hr. în sânul budismului, fidelă doctrinei inițiale a lui Buddha; theravada. Răspândit astăzi în Sri Lanka, Uniunea Myanmar, Thailanda și Cambodgea. V. māhāyana.
Sursa: Dicționar enciclopedic

HᾹRŪN AR-RAȘID, calif arab (786-809) din dinastia Abbasizilor. În timpul lungii sale domnii, califatul (cu capitala la Bagdad), cunoaște o epocă de dezvoltare economică, politică și culturală, în pofida necurmatelor războaie cu bizantinii (791-809), cele mai multe victorioase. A stabilit relații cu Imperiul Chinez și, se pare, cu împăratul Carol cel Mare. Curtea sa, aflată un timp sub influența vizirilor de origine persană, era renumită prin bogăție și pentru rafinamentul și valoarea intelectualilor pe care-i adăpostea. Apare ca personaj principal în „O mie și una de nopți”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

HᾹRER (HARAR)m oraș în E Ethiopiei, la poalele M-ților Ahmer; 131,1 mii loc. (1994). Ind. alim. (uleiuri). Piață pentru cafea, tutun, fructe, animale. Prod. meșteșugărească. Academie militară. Colegiu agricol. Fundat în sec. 7 de emigranții din Hadramaut; capitala unui emirat (din sec. 16), H. a fost încorporat Ethiopiei (1887).
Sursa: Dicționar enciclopedic

H m. a opta literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

H, h, s. m. 1. A zecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (fricativă laringală, velară sau palatală). ◊ Ora H = oră secretă, legată de momentul în care trupele pornesc la atac; moment stabilit pentru începerea unei acțiuni. [Pr.: haș, hî.Pl. și: (1, n.) h-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)