GĂVÁN, găvane, s. n. (Pop.) 1. Scobitură, adâncitură pe care o prezintă un obiect. ♦ Orbita ochiului. 2. Obiect sau parte a unui obiect care prezintă o scobitură; (în special) strachină sau blid (de lemn); conținutul unui astfel de vas. – Cf. bg., scr. vagan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a găván (găváne), s. n. – 1. Scobitură, adîncitură. – 2. Strachină, blid. – 3. Lingură, polonic. – 4. Farfuriuță. – 5. Mînerul furcii de tors. – 6. Prăpastie hău. – Mr. găvane, megl. găvan. Origine obscură. Este pus în legătură cu bg., sb. vagan „strachină” (Cihac, II, 118; DAR), bg. gavanka (Conev 64), și prin intermediul acestuia cu ngr. γαβένα „vas”; însă explicația nu pare suficientă întrucît nu lămurește legătura cu găun, văgăună și eventual cu gaură; cf. și gîf, s. m. (Trans., blid), găfană, s. f. (Trans. de Vest, partea scobită a lingurii). Este posibil să existe o intenție expresivă în aceste cuvinte (după Diculescu, Elementele, 467, gîf este gr. ϰῦφος). Der. găvănat, adj. (gol); găvăni, vb. (a săpa. a adînci); găvănătură, s. f. (cavitate; scobitură); găvănos, adj. (gol, scobit).Sursa: Dicționarul etimologic român
găván n., pl. e și urĭ (bg. gavana și vagan, sîrb. vagan, rut. vahány, ceh. vahan, mgr. gavéna, ngr. vagéni, a. î., rudă cu rom. havan și gavanos, ca și cu lat. cavus, scobit. V. văgăună). Vest. Scafă saŭ piŭă de lemn saŭ strachină de lemn de pisat usturoĭ, nucĭ ș. a. Calota pălăriiĭ (V. pălărie). Cavitatea linguriĭ. Trans. Maram. Lingură mare, polonic. Orbită. Adîncătură [!] cam rătundă [!] într´un teren (BSG. 1928, 148 și 1933, 165). V. hîrtop, padină.
Sursa: Dicționaru limbii românești
găván, -e, (gâvan, ghivan), s.n. – Lingură mare de lemn, cu care se măsoară cheagul când se pune în lapte ca să se facă brânză; are coada de 60 cm și capacitatea de 500-700 cmc (Georgeoni 1936; Papahagi 1925). – Cf. srb. vagan „strachină” (Cihac, DA, DEX).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
găván (pop.) s. n., pl. găváneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită găvan n. 1. strachina în care țăranul păstrează sarea grunzoasă: pe tot anul și găvanul PANN; 2. partea găunoasă a lingurei de lemn și lingura însăș; 3. partea furcei ce poartă caierul; 4. șanțul sau jgheabul mesei dulgherului și tâmplarului. [Vechiu-rom. căvan, taler de cumpănă = lat. medieval *CAVANUM (din CAVUS)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GĂVÁN, găvane, s. n. (Pop.) 1. Scobitură, adâncitură pe care o prezintă un obiect. ♦ Orbita ochiului. 2. Obiect sau parte a unui obiect care prezintă o scobitură; (în special) strachină sau blid (de lemn); conținutul unui astfel de vas. – Cf. bg., sb. vagan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
gâván, s.n. – v. găvan.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș