Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele gușter:

GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., scr. gušter.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


gúșter (-ri), s. m.1. Varietate de șopîrlă, Lacerta viridis. – 2. Anghină difterică (pe laringe). – 3. Gît, gîtlej, beregată. – 4. Omușor. – 5. Anghină. – Mr. guștu, megl. gușter. Sl. (bg., sb., cr.) gušter (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 149; Cihac, II, 132; Berneker 363), cf. sl. jašterŭ „șopîrlă”, ngr. vουστέρα. Pentru semantism, cf. Cihac. – Der. gușteroaică, s. f. (șopîrlă); gușteriță, s. f. (parazit intestinal, la cai), din sl. jašterica, sb. gušterica, bg. gušterice (Conev 46), cf. ngr. γουστερίτσα (Meyer, Neugr. St., II, 24); gușterariță, s. f. (anghină).
Sursa: Dicționarul etimologic român

gușter, gușteri s. m. 1. (peior.) grănicer. 2. persoană naivă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

gúșter m. (vsl. gušterŭ, ĭašterŭ, ĭašterica, ĭašterka, șopîrlă, bg. gušter, sîrb. gušter, gušterica, rus. ĭaščerica, ngr. gustéra, gusterítsa). Un fel de șopîrlă mare verde (lacérta viridis). Angină difterică (V. angină).
Sursa: Dicționaru limbii românești

gúșter1 (animal) s. m., pl. gúșteri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

gúșter2 (gâtlej, boală) s. n., pl. gúștere
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

gușter m. 1. șopârlă mare verde (Lacerta viridis); 2. crup, anghină, numită și șopârlaiță; 3. Mold, gâtlej: măgarul începu a sbiera cât îi ținea gușterul; 4. omușor: căderea gușterului; 5. fig. văgăună de munte. [Slav. GUȘTERŬ, șopârlă; sensul 2 se explică prin conformațiunea gâtului batracienilor (cf. broaște, scrofule)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., scr. gušter.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

gúșter (-ri), s. m.1. Varietate de șopîrlă, Lacerta viridis. – 2. Anghină difterică (pe laringe). – 3. Gît, gîtlej, beregată. – 4. Omușor. – 5. Anghină. – Mr. guștu, megl. gușter. Sl. (bg., sb., cr.) gušter (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 149; Cihac, II, 132; Berneker 363), cf. sl. jašterŭ „șopîrlă”, ngr. vουστέρα. Pentru semantism, cf. Cihac. – Der. gușteroaică, s. f. (șopîrlă); gușteriță, s. f. (parazit intestinal, la cai), din sl. jašterica, sb. gušterica, bg. gušterice (Conev 46), cf. ngr. γουστερίτσα (Meyer, Neugr. St., II, 24); gușterariță, s. f. (anghină).
Sursa: Dicționarul etimologic român

gușter, gușteri s. m. 1. (peior.) grănicer. 2. persoană naivă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

gúșter m. (vsl. gušterŭ, ĭašterŭ, ĭašterica, ĭašterka, șopîrlă, bg. gušter, sîrb. gušter, gušterica, rus. ĭaščerica, ngr. gustéra, gusterítsa). Un fel de șopîrlă mare verde (lacérta viridis). Angină difterică (V. angină).
Sursa: Dicționaru limbii românești

gúșter1 (animal) s. m., pl. gúșteri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

gúșter2 (gâtlej, boală) s. n., pl. gúștere
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

gușter m. 1. șopârlă mare verde (Lacerta viridis); 2. crup, anghină, numită și șopârlaiță; 3. Mold, gâtlej: măgarul începu a sbiera cât îi ținea gușterul; 4. omușor: căderea gușterului; 5. fig. văgăună de munte. [Slav. GUȘTERŬ, șopârlă; sensul 2 se explică prin conformațiunea gâtului batracienilor (cf. broaște, scrofule)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)