GREÁBĂN, grebene (grebeni), s. n. (m.) Regiune a corpului unor animale (mari) situată între gât și spinare. ♦ P. anal. Coamă a unui munte. – Din sl. grebeni „pieptene”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a greábăn (-ébene), s. n. – Regiune a corpului la cai și la animalele mari situată între gît și spinare. – Var. grebăn, greben. Sl. grebenĭ „căpută” (Cihac, II, 128; Conev 75), cf. bg., sb., rus. grebenĭ „căpută”, sb., slov. greben „cruce”. – Der. grebănos, adj. (încovoiat); sgrebeni (var. sgrebenți), s. m. pl. (scame, reziduuri de la dărăcit), cuvînt folosit în Olt. și Banat, cu sensul etimologic din sl.; (în)grebănoși, vb. (a îndoi spinarea). Este dublet al lui hrebăn, s. n. (Bucov., greabăn la cai; darac), din rut. chrebin; der. hrebincă, s. f. (Maram., darac), din rut. hrebinka (Candrea).Sursa: Dicționarul etimologic român
greábăn n., pl. grebene (bg. sîrb. greben, peptene [!], creastă de cocoș orĭ de munte, umăr de cal, d. vsl. grebenĭ, peptene, darac; ngr. grébanos, loc rîpos. V. gîrb, gîrbiță). 1. Gîrbiță, grumaz, partea cea maĭ înaltă la umeriĭ vitelor. 2. S. m., pl. grebenĭ. Creastă (culme) de munte, de deal: grebeniĭ Parînguluĭ (Vlah. Rom. Pit. 104). – Formele grebăn și greben îmĭ par false. Cp. cu leagăn.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!greábăn s. n., pl. grébeneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită GREÁBĂN, grebene, s. n. Regiune a corpului unor animale (mari) situată între gât și spinare. ♦ P. anal. Coamă a unui munte. [Pl. și: (m.) grebeni] – Din sl. grebeni „pieptene”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) GREÁBĂN, grebene (grebeni), s. n. (m.) Regiune a corpului unor animale (mari) situată între gât și spinare. ♦ P. anal. Coamă a unui munte. – Din sl. grebeni „pieptene”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a greábăn (-ébene), s. n. – Regiune a corpului la cai și la animalele mari situată între gît și spinare. – Var. grebăn, greben. Sl. grebenĭ „căpută” (Cihac, II, 128; Conev 75), cf. bg., sb., rus. grebenĭ „căpută”, sb., slov. greben „cruce”. – Der. grebănos, adj. (încovoiat); sgrebeni (var. sgrebenți), s. m. pl. (scame, reziduuri de la dărăcit), cuvînt folosit în Olt. și Banat, cu sensul etimologic din sl.; (în)grebănoși, vb. (a îndoi spinarea). Este dublet al lui hrebăn, s. n. (Bucov., greabăn la cai; darac), din rut. chrebin; der. hrebincă, s. f. (Maram., darac), din rut. hrebinka (Candrea).Sursa: Dicționarul etimologic român
greábăn n., pl. grebene (bg. sîrb. greben, peptene [!], creastă de cocoș orĭ de munte, umăr de cal, d. vsl. grebenĭ, peptene, darac; ngr. grébanos, loc rîpos. V. gîrb, gîrbiță). 1. Gîrbiță, grumaz, partea cea maĭ înaltă la umeriĭ vitelor. 2. S. m., pl. grebenĭ. Creastă (culme) de munte, de deal: grebeniĭ Parînguluĭ (Vlah. Rom. Pit. 104). – Formele grebăn și greben îmĭ par false. Cp. cu leagăn.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!greábăn s. n., pl. grébeneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită GREÁBĂN, grebene, s. n. Regiune a corpului unor animale (mari) situată între gât și spinare. ♦ P. anal. Coamă a unui munte. [Pl. și: (m.) grebeni] – Din sl. grebeni „pieptene”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)