GRANÁT1, granați, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium). – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a GRANÁT2, granate, s. n. Silicat natural de calciu, de magneziu, de fier, de mangan, de aluminiu sau de crom, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau, în stare pură (de culoare roșie), ca piatră semiprețioasă. – Din germ. Granat.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
GRANAT2 s. m. plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și flori albe sau galbene. (< lat. granatum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
GRANÁT1 s. n. silicat natural de calciu, fier, magneziu, aluminiu sau crom, cristalizat, de culoare roșie, din rocile eruptive, folosit ca piatră de șlefuit sau ca piatră prețioasă. (< germ. Granat)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
GRANÁT s.n. Mineral cristalizat, aflat în rocile eruptive și în unele roci sedimentare sau metamorfice, folosit ca piatră de șlefuit sau ca piatră prețioasă. [Pl. -te, (s.m.) -ți. / cf. germ. Granat, it. granato].
Sursa: Dicționar de neologisme
GRANÁT s.m. Plantă erbacee aromatică cu flori albe și galbene; rodie. [Var. granată s.f. / < it. granato, cf. lat. granatum].
Sursa: Dicționar de neologisme
*granát m. (lat. granatum. V. grenat). Rodiŭ. Piretru, ĭarbă amară, mătrice saŭ poala sfinteĭ Mariĭ, o plantă din familia compuselor (pyréthrum [chrysánthemum saŭ tanacétum] parthénium), aromatică și înrudită cu tarhonu. (Capitulele eĭ uscate și pisate ucid insectele. Crește și pin [!] Dobrogea). S. n., pl. e. Grenat (pl. urĭ). O stofă de fir și de bumbac.
Sursa: Dicționaru limbii românești
GRANÁT1 (‹ germ.) s. n. Silicat natural de calciu, fier, magneziu, mangan, aluminiu sau crom, sticlos, frecvent roșu-brun, galben, verde sau negru. Cele mai importante varietăți de g. sunt: almandinul, piropul, spessartinul, grossularul, andraditul, hessonitul și uwarowitul. Se formează în cadrul metamorfismului de contact prin acțiunea magmelor acide asupra rocilor carbonate. Se găsește în șisturile cristaline, în skarne și în aluviuni, fiind utilizat uneori ca abraziv sau ca piatră semiprețioasă.Sursa: Dicționar enciclopedic GRANÁT2 (‹ lat. granatus) s. m. Plantă erbacee, aromatică, din familia compositelor, înaltă de 40-70 cm, cu frunze lobate și flori albe sau galbene dispuse în capitule (Chrysanthemum parthenium).Sursa: Dicționar enciclopedic granát2, (granatir), s.m. – (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta cocoșului, iarbă amară, mușețel de grădină. Se folosește în medicina populară contra durerilor de cap și de urechi (Borza 1968: 47): „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea 1924: 28; Ieud). – Et. nec. (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
granát1, -e, (grănat), s.n. – 1. Salbă de mărgele pe care o poartă fetele sau nevestele la gât: „Are mândra un grănat, / Ce l-a țesut cu oftat” (Lexic reg.; Chioar). 2. Piatră semiprețioasă de culoare roșie. – Lat. granatum.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
granát1 (plantă) s. m., pl. granáțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită granát2 (silicat) s. n., pl. granáteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită granat n. 1. piatră scumpă de coloare roșie; palat pardosit numai cu granaturi POP.; 2. plantă aromatică, crește prin tufișurile dela munți, uneori cultivată prin grădini (Pyrethrum parthenium). [Indirect din lat. GRANATUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GRANÁT1, granați, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium). – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) GRANÁT2, granate, s. n. Silicat natural de calciu, de magneziu, de fier, de mangan, de aluminiu sau de crom, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau, în stare pură (de culoare roșie), ca piatră semiprețioasă. – Din germ. Granat.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) GRANÁT1, granați, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium). – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a GRANÁT2, granate, s. n. Silicat natural de calciu, de magneziu, de fier, de mangan, de aluminiu sau de crom, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau, în stare pură (de culoare roșie), ca piatră semiprețioasă. – Din germ. Granat.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a GRANAT2 s. m. plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și flori albe sau galbene. (< lat. granatum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
GRANÁT1 s. n. silicat natural de calciu, fier, magneziu, aluminiu sau crom, cristalizat, de culoare roșie, din rocile eruptive, folosit ca piatră de șlefuit sau ca piatră prețioasă. (< germ. Granat)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
GRANÁT s.n. Mineral cristalizat, aflat în rocile eruptive și în unele roci sedimentare sau metamorfice, folosit ca piatră de șlefuit sau ca piatră prețioasă. [Pl. -te, (s.m.) -ți. / cf. germ. Granat, it. granato].
Sursa: Dicționar de neologisme
GRANÁT s.m. Plantă erbacee aromatică cu flori albe și galbene; rodie. [Var. granată s.f. / < it. granato, cf. lat. granatum].
Sursa: Dicționar de neologisme
*granát m. (lat. granatum. V. grenat). Rodiŭ. Piretru, ĭarbă amară, mătrice saŭ poala sfinteĭ Mariĭ, o plantă din familia compuselor (pyréthrum [chrysánthemum saŭ tanacétum] parthénium), aromatică și înrudită cu tarhonu. (Capitulele eĭ uscate și pisate ucid insectele. Crește și pin [!] Dobrogea). S. n., pl. e. Grenat (pl. urĭ). O stofă de fir și de bumbac.
Sursa: Dicționaru limbii românești
GRANÁT1 (‹ germ.) s. n. Silicat natural de calciu, fier, magneziu, mangan, aluminiu sau crom, sticlos, frecvent roșu-brun, galben, verde sau negru. Cele mai importante varietăți de g. sunt: almandinul, piropul, spessartinul, grossularul, andraditul, hessonitul și uwarowitul. Se formează în cadrul metamorfismului de contact prin acțiunea magmelor acide asupra rocilor carbonate. Se găsește în șisturile cristaline, în skarne și în aluviuni, fiind utilizat uneori ca abraziv sau ca piatră semiprețioasă.Sursa: Dicționar enciclopedic GRANÁT2 (‹ lat. granatus) s. m. Plantă erbacee, aromatică, din familia compositelor, înaltă de 40-70 cm, cu frunze lobate și flori albe sau galbene dispuse în capitule (Chrysanthemum parthenium).Sursa: Dicționar enciclopedic granát2, (granatir), s.m. – (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta cocoșului, iarbă amară, mușețel de grădină. Se folosește în medicina populară contra durerilor de cap și de urechi (Borza 1968: 47): „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea 1924: 28; Ieud). – Et. nec. (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
granát1, -e, (grănat), s.n. – 1. Salbă de mărgele pe care o poartă fetele sau nevestele la gât: „Are mândra un grănat, / Ce l-a țesut cu oftat” (Lexic reg.; Chioar). 2. Piatră semiprețioasă de culoare roșie. – Lat. granatum.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
granát1 (plantă) s. m., pl. granáțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
granát2 (silicat) s. n., pl. granáteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită granat n. 1. piatră scumpă de coloare roșie; palat pardosit numai cu granaturi POP.; 2. plantă aromatică, crește prin tufișurile dela munți, uneori cultivată prin grădini (Pyrethrum parthenium). [Indirect din lat. GRANATUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GRANÁT1, granați, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium). – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) GRANÁT2, granate, s. n. Silicat natural de calciu, de magneziu, de fier, de mangan, de aluminiu sau de crom, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau, în stare pură (de culoare roșie), ca piatră semiprețioasă. – Din germ. Granat.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)