Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele gradină:

GRÁDINĂ, gradine, s. f. Daltă specială din oțel care servește la cioplirea unor roci în vederea obținerii de elemente de construcție decorative. – Din it. gradina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


GRADÍNĂ s. f. daltă din oțel folosită în sculptură și pentru cioplirea elementelor de construcție decorative. (< it. gradina)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

GRADÍNĂ s.f. (Arte) Daltă specială din oțel, folosită în sculptură și pentru cioplirea elementelor de construcție decorative. [< it. gradina].
Sursa: Dicționar de neologisme

gradínă (daltă) s. f., g.-d. art. gradínei; pl. gradíne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

GRADÍNĂ, gradine, s. f. Daltă specială din oțel folosită la cioplirea unor roci pentru realizarea unor elemente de construcție decorative. [Acc. și: grádină] – Din it. gradina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

GRÁDINĂ, gradine, s. f. Daltă specială din oțel care servește la cioplirea unor roci în vederea obținerii de elemente de construcție decorative. – Din it. gradina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

GRADÍNĂ s. f. daltă din oțel folosită în sculptură și pentru cioplirea elementelor de construcție decorative. (< it. gradina)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

GRADÍNĂ s.f. (Arte) Daltă specială din oțel, folosită în sculptură și pentru cioplirea elementelor de construcție decorative. [< it. gradina].
Sursa: Dicționar de neologisme

gradínă (daltă) s. f., g.-d. art. gradínei; pl. gradíne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

GRADÍNĂ, gradine, s. f. Daltă specială din oțel folosită la cioplirea unor roci pentru realizarea unor elemente de construcție decorative. [Acc. și: grádină] – Din it. gradina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

GRĂDÍNĂ, grădini, s. f. 1. Suprafață de teren arabil, de obicei îngrădită, pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi, în vederea obținerii unor produse; grădinărie. ◊ Expr. O grădină de om = om plăcut, simpatic. 2. Suprafață de teren plantată (și amenajată cu alei, bănci etc.) care servește ca loc de agrement sau care are rol decorativ. ◊ Grădină botanică = instituție științifică dotată cu o suprafață de teren pe care sunt cultivate (în scopul prezentării și studierii) colecții de plante vii. Grădină zoologică = instituție științifică dotată cu o suprafață de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale vii din diverse regiuni ale pământului. ♦ Grădină de vară = restaurant amenajat în timpul verii în aer liber. 3. (În sintagmele) Grădină de copii = grădiniță (de copii). Grădină sezonieră = grădină de copii care funcționează în mediul rural în timpul muncilor agricole. – Din bg., scr. gradina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

grădínă (grădíni), s. f. – Suprafață de teren arabil pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi. – Mr., megl. gărdină. Bg., sb. gradina (Cihac, II, 115; Meyer 119; DAR), cf. gard, și alb. gradinë.Der. grădinar, s. m. (persoană care se ocupă de cultivarea unei grădini), cf. bg. gradinar (Conev 76), sb. gradinarĭ; grădinăreasă (var. grădinăriță), s. f. (femeie care se ocupă de cultivarea unei grădini; soție de grădinar); grădinăresc, adj. (de grădină); grădinări, vb. (a cultiva sau a îngriji grădini); grădinărie, s. f. (horticultură); grădinărit, s. n. (horticultură).
Sursa: Dicționarul etimologic român

grădínă f., pl. ĭ (vsl. bg. gradina. V. gard). Loc îngrădit în care se cultivă florĭ saŭ legume (p. fructe se zice livadă). Grădină botanică, zoologică, p. studiu plantelor, al animalelor. Grădină de copiĭ (după germ. kinder-garten), școală de copiĭ care n´aŭ intrat încă în școala primară și în care nu se învață cu cărțĭ. (Întemeĭată de Fröbel, din care cauză se maĭ numește și școală fröbeliană). Grădină publică, grădină a comuneĭ orĭ a statuluĭ [!], deschisă tuturor. Fig. Persoană plină de calitățĭ: acest om e o grădină, o grădină de om. Mă duc în grădină, mă duc în grădina caseĭ noastre orĭ a alteĭ case orĭ intru în grădina publică care e lîngă mine. Mă duc la grădină, mă duc la grădina publică, care, în general, e departe de mine.
Sursa: Dicționaru limbii românești

grădínă s. f., g.-d. art. grădínii; pl. grădíni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

grădină f. 1. îngrădire cu flori, fructe, legume; grădină botanică, unde s’au adunat plante exotice și indigene pentru înlesnirea studiilor; grădină de copii, școală începătoare pentru desvoltarea naturală a copilașilor, deprizându-i de timpuriu cu o activitate spontană (întemeiată de Fröbel); 2. fig. se zice de cel ce posedă toate calitățile: o grădină de om. [Slav. GRADINA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

GRĂDÍNĂ, grădini, s. f. 1. Suprafață de teren arabil, de obicei îngrădită, pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi, în vederea obținerii unor produse; grădinărie. ◊ Expr. O grădină de om = om plăcut, simpatic. 2. Suprafață de teren plantată (și amenajată cu alei, bănci etc.) care servește ca loc de agrement sau care are rol decorativ. ◊ Grădină botanică = instituție (științifică) dotată cu o suprafață de teren pe care sunt cultivate (în scopul prezentării și studierii) colecții de plante. Grădină zoologică = instituție (științifică) dotată cu o suprafață de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale din diverse regiuni ale Pământului. ♦ Grădină de vară = restaurant amenajat în timpul verii în aer liber. 3. (În sintagmele) (Ieșit din uz) Grădină de copii = grădiniță (de copii). Grădină sezonieră = grădiniță de copii care funcționează în mediul rural în timpul muncilor agricole. – Din bg., sb. gradina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)