GOGOMÁN, gogomani, s. m., GOGOMÁN, -Ă, gogomani, -e, adj. (Fam. și depr.) (Om) prostănac, nătărău. [Var.: gugumán s. m., gugumán, -ă adj.] – Cf. gog.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a gogomán (gogománi), s. m. – Tont, stupid, prost. – Var. guguman. Creație expresivă, bazată pe *gog „tont”, cu suf. expresiv -man (Șeineanu, Semasiol., 229; Iordan, BF, VII, 285), Cf. gogă. Nu par posibile der. propuse de Cihac, II, 112 (de la gîg- cu suf. -man) și Tiktin (de la gogu-mamei). – Der. gogomănie (var. gugumănie), s. f. (prostie, tîmpenie, nerozie). – Din rom. provine rut. gogoman (Candrea, Elemente, 408).Sursa: Dicționarul etimologic român
gogoman, gogomani I. s. m. om prost II. adj. prost, nerod, tontSursa: Dicționar de argou al limbii române gogomán, -că s. (d. gog și man ca în hoțoman). Gogleț, mare prost. – În Munt. gugu-.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!gogomán (fam.) s. m., pl. gogomániSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită gogoman a. și m. mare prost. [V. gog, cu sufixul augmentativ ca în hoțoman].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GOGOMÁN, -Ă, gogomani, -e, s. m., adj. (Fam. și depr.) (Om) prostănac, nătărău. [Var.: gugumán, -ă s. m., adj.] – Cf. gog.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)