GLÉZNĂ, glezne, s. f. 1. Parte a membrului inferior care cuprinde porțiunea articulației tibiei cu tarsul. ♦ Proeminență osoasă formată în această regiune. ♦ Parte mai subțire a gambei, situată deasupra articulației tibiei cu tarsul. 2. Parte a piciorului unor animale cuprinsă între fluier și chișiță. – Din sl. glezinŭ, glezna.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a gléznă (glézne), s. f. – Parte a piciorului care cuprinde articulația tibiei cu tarsul. – Mr. gleznă. Sl. glezĭnŭ (Miklosich, Lexicon, 129; Cihac, II, 121; Conev 89; Iordan, Dift., 258), cf. sb., cr. gležanĭ, slov. gležen, pol. glozna, rus. glezna. Cuvînt comun (ALR, I, 59).Sursa: Dicționarul etimologic român
gléznă f., pl. e (vsl. glezĭnŭ, apoĭ glezno, bg. glezna, a. î.; rus. glëzna). Osu care ĭese în relief în partea de jos a picĭoruluĭ deasupra călcîĭuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
gléznă s. f., g.-d. art. gléznei; pl. glézneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită gleznă f. articulațiune proeminentă la partea de jos a piciorului, aproape de talpă. [Slav. GLEZĬNĬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GLÉZNĂ, glezne, s. f. 1. Parte a membrului inferior care cuprinde porțiunea articulației tibiei cu tarsul. ♦ Proeminență osoasă formată în această regiune. ♦ Parte mai subțire a gambei, situată deasupra articulației tibiei cu tarsul. 2. Parte a piciorului unor animale cuprinsă între fluier și chișiță. – Din sl. glezinŭ, glezna.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)