Am găsit 4 definiții pentru cuvantul/cuvintele ghiară:

ghiară (gheáre), s. f. 1. Formație cornoasă ascuțită crescută la vîrful degetelor unor păsări și mamifere. 2. Cîrlig, cange. – Var. gheară.Lat. *ung(u)laris, al cărui rezultat normal este *înghiare, separat artificial în în ghiare din rațiuni de fonetică sintactică ușor de înțeles. Cf. unghie. Se cuvine să adăugăm că acest cuvînt lipsește din dialecte, fapt pentru care pare posibil să fie vorba de o der. internă a limbii rom., plecîndu-se de la unghioară, dim. de la unghie, pronunțat înghiară (cf. umblu și îmblu). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 687 (cf. Pușcariu 713; REW 3690; DAR) propune un lat. *garra, de origine celtică, de unde sp. garra; pentru a evita dificultatea fonetică pleacă de la un dim. *garrula, cu metateză *glarra; însă această ipoteză a fost abandonată pentru sp. (Corominas, II, 687-92) și nu poate fi valabilă pentru limba rom. Cihac, II, 101, pleca de la sgîria; și Pușcariu, Dacor., III, 380, din germ. Kralle.Der. înghera, vb. (rar, a apuca, a înhăța); ghera, vb. (a zgîria); gheran, s. n. (braț al cleștelui). – Cf. gheura. – [Art. 3691]
Sursa: Dicționarul etimologic român


ghiáră (-re), s. f.1. Formație cornoasă ascuțită crescută la vîrful degetelor unor păsări și mamifere. – 2. Cîrlig, cange. – Var. gheară. Lat. *ung(u)lāris, al cărui rezultat normal este *înghiare, separat artificial în în ghiare din rațiuni de fonetică sintactică ușor de înțeles. Cf. unghie. Se cuvine să adăugăm că acest cuvînt lipsește din dialecte, fapt pentru care pare posibil să fie vorba de o der. internă a limbii rom., plecîndu-se de la unghioară, dim. de la unghie, pronunțat *înghiară (cf. umblu și îmblu). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXVII, 687 (cf. Pușcariu 713; REW 3690; DAR) propune un lat. *garra, de origine celtică, de unde sp. glarra; pentru a evita dificultatea fonetică pleacă de la un dim. garrula, cu metateză *glarra; însă această ipoteză a fost abandonată pentru sp. (Corominas, II, 682-92), și nu poate fi valabilă pentru limba rom. Cihac, II, 101, pleca de la sgîria; și Pușcariu, Dacor., III, 380, din germ. Kralle. Der. înghera, vb. (rar, a apuca, a înhăța); ghera, vb. (a zgîria); gheran, s. n. (braț al cleștelui). – Cf. gheura.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ghĭáră, ghĭáță, ghĭaúr, V. ghea-.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ghiară f. 1. unghie cârligată a unor animale (leu, pisică), sau a păsărilor răpitoare (corb, vultur, uliu); 2. fig. ghiarele mustrării AL.; 3. putere despotică, dependență: e în ghiarele lui. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a