GEOMETRÍE s. f. Ramură a matematicii care studiază formele și proprietățile corpurilor, precum și raporturile lor spațiale. ♦ Manual în care se studiază această știință. ♦ Structură, aspect regulat, simetric pe care îl are o construcție, un obiect, un sistem etc. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géométrie, lat. geometria.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a GEOMETRÍE s. f. 1. ramură a matematicii care studiază formele și proprietățile figurilor spațiale. ♦ ~ descriptivă = ramură a geometriei care se ocupă cu reprezentarea corpurilor din spațiu prin figuri plane. 2. structură geometrică a unui sistem tehnic. 3. (arte) aranjament, compoziție. (< fr. géométrie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
GEOMETRÍE s.f. Ramură a matematicii al cărei obiect îl constituie formele spațiale. ◊ Geometrie descriptivă = ramură a geometriei care se ocupă cu reprezentarea corpurilor din spațiu prin figuri plane. [Gen. -iei. / < fr. géométrie, cf. lat. geometria < gr. ge – pământ, metron – măsură].
Sursa: Dicționar de neologisme
*geometríe f. (vgr. geometría, d. geo- și metru). Știința măsurăriĭ liniilor, suprafețelor și volumelor. Carte care vorbește despre această măsurare.
Sursa: Dicționaru limbii românești
GEOMETRÍE (‹ fr.; {s} geo- + gr. metron „măsură”) s. f. 1. Ramură a matematicii care studiază formele corpurilor și rapoartele lor spațiale. Primele cunoștințe de g. (documente egiptene și caldeene) constau în reguli practice pentru măsurarea ariilor și volumelor. În sec. 4-3 î. Hr. a apărut și s-a dezvoltat g. euclidiană, bazată pe sistemul de axiome enunțat de Euclid (printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o paralelă și numai una la acea dreaptă) au dus la crearea g. neeuclidiene (sec. 19, Lobacevski, Bolyai), care pornește de la negarea postulatului amintit. Cercetări asupra compatibilității acestor două g. (Klein, Riemann, Hilbert) au arătat că obiectul g. moderne trebuie să-l constituie studiul grupurilor de transformări ale spațiului (ex. translația, rotația etc.) și al proprietăților invariante ale punctelor și figurilor spațiale față de aceste transformări. ◊ G. analitică = ramură a g. care studiază proprietățile figurilor geometrice cu ajutorul calcului algebric. G. descriptivă = ramură a g. care se ocupă cu reprezentarea figurilor spațiale prin desene executate în plan. G. diferențială = capitol al g. care utilizează metodele analizei matematice pentru a studia proprietățile figurilor geometrice. 2. Structura geometrică a unui sistem tehnic (ex. g. avionului).Sursa: Dicționar enciclopedic geometríe (ge-o-me-tri-) s. f., art. geometría, g.-d. geometríi, art. geometríeiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită geometrie f. 1. știință ce are de obiect măsurarea liniilor, suprafețelor și volumelor; 2. tractat de geometrie.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GEOMETRÍE s. f. Ramură a matematicii care studiază formele și proprietățile corpurilor, precum și raporturile lor spațiale. ♦ Manual în care se studiază această știință. ♦ Structură, aspect regulat, simetric pe care îl are o construcție, un obiect, un sistem etc. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géométrie, lat. geometria.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)