Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele genă:

GÉNĂ, gene, s. f. (Biol.) Element al cromozomilor care determină transmiterea și manifestarea unor caractere ereditare. – Din fr. gène.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


GÉNĂ s. f. unitate funcțională individuală a unui cromozom, care poartă caracterele eredității. (< fr. gène)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

GÉNĂ s.f. (Genet.) Particulă a unui cromozom care poartă caracterele eredității. [< fr. gène, cf. gr. genos – origine].
Sursa: Dicționar de neologisme

GÉNĂ (‹ fr. {i}; {s} gr. genos „naștere, origine”) s. f. (GENET.) Informația nucleotidă care asigură sinteza unei secvențe de aminoacizi și care ocupă, cel puțin la organismele superioare, un locus specific. Descoperită și definită astfel de W. Johannsen în 1909; în genetica moleculară, g. este definită ca segment al macromoleculei de ADN (sau ARN, în cazul unor virusuri) format dintr-o anumită secvență de nucleotide, care acționează ca o unitate funcțională și conține informația genetică. În concepția actuală, g. are două funcții esențiale: autocatalitică, ce determină g., prin replicare, după sistemul matriței, să se reproducă fidel, într-o multitudine de copii necesare celulelor în diviziune, realizând transmiterea ereditară a informației genetice; heterocatalitice, prin care g. determină sinteza unor proteine cu o anumită secvență de aminoacizi, decodificând informația genetică. Se clasifică în funcție de: localizare, manifestare și acțiune. În organismul uman, pe cei 46 cromozomi există c. 50.000 de g. La München s-a efectuat prima sinteză de g. artificială umană.
Sursa: Dicționar enciclopedic

génă s. f., g.-d. art. génei; pl. géne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

GÉNĂ, gene, s. f. (Genet.) Segment al macromoleculei de ADN format dintr-o anumită secvență de nucleotide, care acționează ca o unitate funcțională și conține informația genetică. – Din fr. gène.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)