GÁZDĂ, gazde, s. f. 1. Persoană care primește pe cineva la sine (dându-i adăpost); cel care ține pe cineva la sine în schimbul unei chirii (și cu întreținere plătită); stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi, amfitrion. ♦ Organism pe care (sau în care) trăiește un animal parazit aflat în stare larvară sau adultă. 2. Locuință ocupată de cineva în calitate de oaspete sau de chiriaș. 3. (Reg.) Țăran bogat; chiabur, bogătan. ◊ Loc. adj. De gazdă (mare) = din oameni bogați. – Din magh. gazda.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a gázdă (gázde), s. f. – 1. Stăpîn, proprietar. – 2. (Trans., rar) Femeie, nevastă. – 3. Hangiu. – 4. Amfitrion. – 5. Găzduire. Mag. gazda (DAR; Gáldi, Dict., 90). – Der. găzdac, s. m. (Trans., bogătan, om înstărit), din mag. gazdag; găzdaș, s. m. (înv., persoană care caută găzduire pentru alții); găzdășag, s. m. (Trans., bunăstare, bogăție), din mag. gazdagság; găzdășie, s. f. (Trans., bunăstare); găzdoaie, s. f. (Trans., stăpîna casei); găzdoi, s. m. (Trans., stăpînul casei); găzdui, vb. (a da găzduire); cf. sb., cr., ceh., rut. gazdovati, de asemenea din mag.; găzdălui, vb. (a găzdui), sec. XVII, înv.; găzduitor, s. m. (gazdă).Sursa: Dicționarul etimologic român
gazdă, gazde s. f. 1. proprietara unui bordel, matroană. 2. (intl.) tăinuitor de lucruri furate. 3. (intl.) persoană care ascunde infractori de poliție.Sursa: Dicționar de argou al limbii române gázdă f., pl. e (ung. gazda [d. vsl. gospoda], de unde și sîrb. pol. ceh. rut. gazda. V. gospodar). Stăpînu saŭ stăpîna caseĭ care te ospătează saŭ la care staĭ cu chirie. Găzduire. A trage în gazdă la cineva, a descinde la el venind din călătorie. A fi în gazdă la cineva, a locui la el (gratis orĭ cu plată). Gazdă de hoțĭ, cel care adăpostește hoțĭ. A fi gazda (saŭ cĭuca) bătăilor, a mînca bătaĭe de la toțĭ, a fi cap de Turc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
gázdă, -e, s.f. – Stăpânul casei. – Din magh. gazda “stăpân, bogat” (DA, DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
gázdă s. f., g.-d. art. gázdei; pl. gázdeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită gazdă f. 1. stăpâna casei în raport cu oaspeții săi; 2. locuință provizorie: a trage în gazdă la cineva; 3. cuib: gazdă de hoți; 4. fig. țință: biata copilă era gazda bătăilor AL. [Ung. GAZDA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
GÁZDĂ, gazde, s. f. 1. Persoană care primește pe cineva la sine (dându-i adăpost); cel care ține pe cineva la sine în schimbul unei chirii (și cu întreținere plătită); stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi, amfitrion. ♦ Organism pe care (sau în care) trăiește un animal parazit aflat în stare larvară sau adultă. 2. Locuință ocupată de cineva în calitate de oaspete sau de chiriaș. 3. (Reg.) Țăran bogat; chiabur, bogătan. ◊ Loc. adj. De gazdă (mare) = din oameni bogați. – Din magh. gazda.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)